Cele mai dezastruoase ratări umane se produc în zona literaturii. Există statistici. N-am timp amabil pentru a detalia cum se trece apa prin ciur. Mie, ca scriitor și doar atât, îmi place să fac diferența-, așa e și firesc, de altfel-, între mine și ceilalți. Am o listă de peste 25 de scriitori români ai tuturor timpurilor cu care aș vrea să-mi înrudesc literele. E doar un vis. O să mor împăcat cu gândul că eram gata-gata să iau lecții literare de la mine însumi. Din păcate, înaintea venirii mele pe pământul mlăștinos al literaturii române, toată generația mea, nu numai eu, am dat peste un rinocer. Unul care se recomanda, la derută, drept mistreț literar, dar care, în realitate, era doar porc. Ultimul atac asupra fragilei mele ființe lirice tocmai s-a produs, exact la timp și întocmai, în jungla revistei breslei: „România literară”.
Un anume Ștefănescu îngrașă gândacii din bucătăria locală. La comandă. Contestă cinic și ironizează flegmatic „Cartea de muncă”, un mic volumaș de-al meu, lăudat și paralăudat de scriitorime. E ca și cum dimineața te trezești cu un rahat în fața ușii. Până să vină femeia de serviciu, deja îți putrezește nasul. Acestui Ștefănescu îi trebuie pus interfon la citit. Prea își face nevoile oriunde și oricând. Și încă ceva. În cartea respectivă e vorba despre comuniști, securiști și alte nenorociri ale nației. Toate făcând parte și din dramoleta mea literară. E ușor de închipuit de ce acest Sandu Ștefănescu s-a spart în barbă. E de acolo, din timpul în care milițienii băteau porcul simplu ca să recunoască faptul că e (și) mistreț.