Şeful Ocolului Silvic Siriu a fost trimis în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de abuz în serviciu, participaţie improprie la tăiere fără drept de arbori şi participaţie improprie la furt de arbori. Aurelian Toader a ajuns arest săptămâna trecută în urma unei descinderi a oamenilor legii.
Odată cu el a fost trimis după gratii şi un bucureştean care, prin utilizarea fără drept a unor documente şi fără acordul proprietarilor, a solicitat şi obţinut marcarea şi exploatarea unui volum de 832 m.c material lemnos de pe o suprafaţă de aproximativ 17 hectare, având concursul şefului Ocolului Silvic Siriu. Faptele datează din 2011.
„La sfârşitul acestei săptămâni, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău – Biroul Combaterea Delictelor Silvice, sub coordonarea procurorului de caz, au continuat activităţile de cercetare penală faţă de un bucureştean şi un buzoian în vârstă de 67, respectiv 50 de ani, bănuiţi de comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la tăiere fără drept de arbori şi participaţie improprie la furt de arbori. Din verificările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, în anul 2011, bucureşteanul, prin utilizarea fără drept a unor documente şi fără acordul proprietarilor, a solicitat şi obţinut marcarea şi exploatarea unui volum de 832 m.c. material lemnos de pe o suprafaţă de aproximativ 17 hectare. Buzoianul, având cunoştinţă despre conţinutul documentelor, a aprobat marcarea şi exploatarea masei lemnoase. Faţă de cei doi, poliţiştii au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore, iar instanţa a emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile“, se precizează într-un comunicat de presă al IPJ Buzău.