Preşcolarii grupei mari ,,Curcubeu’’ de la Şcoala Gimnazială Ion Creangă au sărbătorit ultima zi de grădiniţă, în cadrul unui spectacol organizat la Galleria Mall.
,,A fost o atmosferă de basm, copii ne-au purtat timp de trei ore prin lumea poveştilor lui Creangă şi a Fraţilor Grimm, au cântat, au dansat iar, ca recompensă, toţi copiii au primit diplome, medalii şi vouchere-invitaţii la Happy Cinema oferite de Galleria Mall Buzău. Mi-am luat cu greu la revedere de la prichindeii mei, am realizat împreună multe lucruri frumoase, am implicat grupa în numeroase proiecte, copiii au desfăşurat multe activităţi extraşcolare frumoase şi interesante, au participat la numeroase festivaluri şi concursuri judeţene şi naţionale de unde s-au întors mereu câştigători. Le mulţumesc copiilor pentru tot, părinţilor că ne-au fost mereu aproape, ne-au susţinut şi sprijinit în toate aceste activităţi. Le urez copiilor mult succes în continuare, să fiţi sănătoşi – copii şi părinţi laolaltă – să vă bucuraţi de toate frumuseţile vieţii”, a declarat educatoarea Daniela Teodorescu .