Nu mai miră pe nimeni avântul legiuitorilor din coaliția majoritară de a-și lua, cu pași repezi, țara înapoi, după ce tragedia de la Club Colectiv i-a determinat, la presiunea opiniei publice, să facă un pas înapoi. Succesul – parțial, nu chiar atât de zdrobitor cum vrea propaganda roșie să-l prezinte – de la alegerile locale, care a înviat și morții politici precum Victor Ponta, i-a făcut pe parlamentarii din gruparea PSD-ALDE-UNPR să voteze într-o veselie tot felul de minuni menite parcă să arunce mica republică dâmbovițeană într-o eră care aduce din ce în ce mai mult cu visul de aur al social-democrației românești, epoca Adrian Năstase. Sau cu vara fierbinte a anului 2012, când reprezentanții Uniunii Social Liberale sperau că vor putea să desființeze toate instituțiile statului care s-ar putea opune bunului lor plac.
Și social-democrații au început, cu puțin timp înaintea alegerilor locale, prin a accepta să fie conduși spre nebănuitele succese ale acestor zile de un infractor cu acte în regulă, aruncând precum pe o măsea stricată pe cel care a îndrăznit – nu ne interesează aici din ce rațiuni – să aibă o altă părere. A fost încălzirea pentru recitalul parlamentar din săptămâna ce se încheie. Căci au urmat respingerea solicitării Direcției Naționale Anticorupție de încuviințare a urmăririi penale a fostului ministru de Externe Titus Corlățean în dosarul referendumului. Apoi votarea legii privind pensiile speciale ale aleșilor locali, cu senină ignorare a deciziei Curții Constituționale. Și, în final, dezincriminarea conflictului de interese în cazul parlamentarilor care și-au umplut cabinetele de deputat sau de senator cu neamuri.
Așa că evenimentul unic din istoria parlamentară a ultimilor 26 de ani, acela de a nu permite guvernului să emită ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare, pare o bagatelă.