Poetul vrâncean Virgil Panait s-a născut pe data de 10 mai 1956 în comuna Bordești. După ce a absolvit Liceul „Unirea“ din Focșani, a urmat cursurile Școlii Postliceale de Optică din București, devenind optician. Despre el Virgil Panait spune că „am devenit optician din întâmplare și poet din pasiune“. Pe vremea studiilor din Capitală a frecventat cenaclurile literare „Nicolae Labiș„ și pe cel al revistei „Luceafărul“. Editorial a debutat în anul 1989 cu volumul Ora de poezie, ce a apărut la Editura Litera. După acesta a publicat mai multe volume printre care Deposedarea de timp, ce a fost tradus în franceză, Poemul precum actul sexual, Durerea – instrucțiuni de folosire, Scrisori pierdute (publicistică), Riscul de a fi martor și Arhitectura cenușii. Este autorul și a unei cărți de cugetări, însemnări polemice și cugetări smintite intitulată De ce avem dreptul să-l dăm în judecată pe Dumnezeu.
Poezia scrisă de Virgil Panait s-a bucurat de o primire favorabilă, fiind apreciată, printre alții, și de cunoscuții critici literari Nicolae Manolescu, Laurențiu Ulici, Eugen Simion, Alex Ștefănescu ș.a. Virgil Panait este un poet născut, nu făcut, ce a adunat în metaforele sale spuma podgoriilor vrâncene. Poemele sale sunt scurte ca dimensiuni, dar bogate în sensuri, în culori și esențe. Iată numai câteva cuvinte, care sintetizează aproape totul, scrise de regretatul critic Laurențiu Ulici: „Poemele lui Virgil Panait: colecție de stop-cadre lirice, aparent realizate în creion textualist, spirituale și romanțioase în egală măsură, naturale și afectate, grave și ludice, bățoase și ironice, adunând contrariile și dizolvându-le cu grație în fulgerarea unor metafore memorabile“. Spre exemplificare oferim câteva poeme din volumul „Arhitectura cenușii“.
* * *
demult
când eram mai tânăr m-am îndrăgostit
de o stradă
da, mă îndrăgostisem de ea ca de o femeie
odată am sărutat-o pe trandafiri
de câteva ori chiar am mângâiat-o
pe sânii tufelor de iasomie
ce mai eram fericit
dar am părăsit-o curând
când am aflat că este lesbiană
se iubea nerușinată cu strada vecină
o alee amărâtă noroioasă cu castani…
* * *
Calul alb s-a exilat demult într-un tablou
calul murg a fugit de ieri cu o fecioară
dar cursa deșertăciunii continuă disperat
pariurile curg prosper ca prima oară
numai poetul nu câștigă nimic niciodată
perseverent el pariază totul
pe caii verzi ai lui de pe pereți
pe galopul cărora a plâns odată…
* * *
Să ai curajul
și puterea de a-l convinge pe
Dumnezeu să înțeleagă că
adevăratul Dumnezeu nu este el
ci moartea –
singurul lucru serios poetic
și inteligent de pe lumea asta
care mai contează
în rest totul e tăcere
în rest totul e plăcere…
* * *
Fundul femeii?
o vioară celestă
despletită de cuvinte
la care a cântat cândva
și mai cântă și azi
Dumnezeu…
* * *
Ah viața
această crimă perfectă
ca-n romanele de prost gust ale
Agathei Christie…
* * *
Domnule
doctor de poeți
am venit să vă spun
că nu (mai) am nimic
nici iubită nici bani nici casă
nici masă
sunt trist și mâhnit în schimb
până la suflet-mi zdrențuit
de cuvinte și orori
fiindcă am auzit că s-a
privatizat până și Raiul
l-a cumpărat
se zvonește
cică
o gașcă de draci…