Consilierul local ales Liviu Barbu, lider unic al tinerilor liberali buzoieni

    Organizaţia judeţeană a Tineretului Naţional Liberal Buzău are, începând de duminică, conducere unică, după ce Liviu Barbu a fost desemnat, de către Biroul Politic Naţional al TNL,  întrunit la Braşov, preşedinte al organizaţiei. De asemenea, el îşi păstrează funcţia în Biroul Politic Naţional al Tineretului Naţional Liberal şi va activa şi în funcţia de consilier în cadrul Consiliului Local Municipal Buzău, postură în care a fost ales la scrutinul din data de 5 iunie.

   Liviu Barbu este membru al TNL Buzău din anul 2008, în acelaşi an a devenit vicepreşedinte al organizaţiei, iar în ianuarie 2015 a fost  numit preşedinte. De asemenea, din anul 2015, el este membru  al Biroului Politic Naţional al TNL.