Soarta a sute de dosare penale aflate pe rolul instanțelor din România sau în curs de cercetare s-a aflat ieri în mâna judecătorilor Curții Constituționale a României (CCR) solicitați să ia o decizie fundamentală pentru sistemul penal din România: dacă abuzul în serviciu va fi sau nu dezincriminat.
După mai multe ore de deliberări, CCR a decis ca sintagma „în mod defectuos“ din cadrul infracțiunii de abuz în serviciu să fie înlocuită cu „prin încălcarea legii“.
Magistrații au decis, cu unanimitate de voturi, că admit excepția de neconstituționalitate și „constată că dispozițiile art 246 alin. 1 din Codul penal din 1969 și ale art. 297 alin. 1 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „«îndeplinește în mod defectuos»“ din cuprinsul acestora se înțelege „«îndeplinește prin încălcarea legii»”, se arată într-un comunicat dat publicității de CCR.
Totodată, magistrații au respins excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată și au constat că articolul 13 din legea nr. 79/2000 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Pe masa judecătorilor s-au aflat nu mai puțin de opt dosare în care sunt ridicate excepții de neconstituționalitate legate de articolul 297 din Codul Penal și articolul 13(2) din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. În șase dintre ele excepțiile au venit la pachet cu reclamații legate de prevederea din legea anticorupție care vizează majorarea pedepselor dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
Subiectul a ridicat tensiunea în spațiul public în ultima perioadă, mai ales că sute de dosare instrumentate de DNA riscau să fie închise. Unele dintre ele vizează fapte considerate în afara legii ale unor politicieni sau ale unor foști ori actuali funcționari publici buzoieni care au așteptat, ieri, cu sufletul la gură, o decizie a CCR care să-i scape de dosarele penale.
Curtea Consituțională a spulberat însă așteptările fostului primar Constantin Boșcodeală, condamnat deja definitiv la cinci ani de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii continuate de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată în dosarul Gloria, și judecat într-un alt dosar, de asemenea, pentru abuz în serviciu, ce vizează preluarea suspectă a 33 de hectare de teren de la Stațiunea de Cercetare și Producție Legumicolă Buzău, împreună cu Viorica Stana, fost director al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Buzău, infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave și cu Trandafir Nicolae, la data faptelor, director al Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău, infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave.
De asemenea, dezincriminarea abuzului în serviciu ar fi venit mănușă fostului prefect Maria Buleandră, director de Cabinet al prefectului George Sava, în acest moment judecată cu alți 11 inculpați în dosarul deja extrem de cunoscut al retrocedării dubioase a peste 5.000 de hectare de pădure pe raza comunei Gura Teghii. În sarcina Mariei Buleandră s-a reținut infracțiunea de instigare la infracțiunea continuată de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fiind acuzată de procurorii DNA Ploiești că, în calitate de șef al Serviciului Controlul Legalității, al Aplicării Actelor Normative, Contencios Administrativ, Aplicarea Apostilei și Relații cu Autoritățile Locale din cadrul Instituției Prefectului județul Buzău, l-a instigat pe consilierul juridic Ștefan Feraru să nu întreprindă măsurile legale în ceea ce privește blocarea retrocedării terenului forestier respectiv. În același dosar au mai fost acuzați de abuz în serviciu și fostul prefect Paul Beganu, secretarul comunei Gura Teghii Liliana Panaete, judecătorul de la Pătârlagele Toader Neculae și Ștefan Feraru, consilier juridic în Prefectură.
În fața judecătorilor a mai fost trimis și senatorul Victor Mocanu, în dosarul „Maternitatea“ pentru abuz în serviciu contra intereselor publice cu avantaj patrimonial pentru altul în formă calificată și în formă continuată (17 acte materiale). Acesta este acuzat că în calitate de președinte al Consiliului Județean Buzău, urmare unei înțelegeri cu Daniel-Mihail Bădic – asociat și administrator al SC Medical Finance Projects SRL București, în scopul inaugurării aparente a noului sediu al Maternității – Secție Exterioară a Spitalului Județului Buzău, a încheiat, în condiții de nelegalitate, cu societatea menționată, opt contracte de furnizare echipamente medicale (dintre care șapte de achiziție directă și unul de închiriere) și a aprobat efectuarea plăților în condițiile în care echipamentele medicale obiect al contractelor de achiziție directă, pe lângă faptul că fuseseră supraevaluate, nici nu fuseseră livrate, iar contractul de închiriere era lipsit de utilitate, cheltuielile angajate fiind în mod vădit ineficiente din punct de vedere economic. Achizițiile s-au desfășurat cu sprijinul lui Constantin Lungu, fost director executiv al Direcției pentru Administrarea Patrimoniului și Investiții, judecat și el pentru abuz în serviciu contra intereselor publice cu avantaj patrimonial pentru altul în formă calificată și în formă continuată (9 acte materiale), care ar fi întocmit, în fals, mai multe documente, dar și cu sprijinul Eugeniei Husea care, în calitate de reprezentant comercial al S.C. Medical Finance Projects S.R.L. București, a participat la simularea pretinselor proceduri ce au stat la baza achizițiilor publice directe a echipamentelor medicale prin obținerea unor oferte de prețuri supraevaluate și transmiterea acestora către Consiliul Județean Buzău.
Tot pentru abuz în serviciu a ajuns în fața instanței și primarul ales al orașului Nehoiu, social-democratul Ionuț Milea, care a fost trimis recent în judecată într-un dosar ce vizează plăți nelegale pentru lucrări la Policlinica veche a orașului. Din probatoriul administrat, a rezultat nerespectarea prevederilor contractuale în sensul că anumite lucrări nu au fost executate, altele au fost executate necorespunzător, iar costurile unor lucrări au fost supraevaluate. În consecință, bugetul local al Primăriei orașului Nehoiu a fost prejudiciat cu 114.802,66 lei, sumă care a fost achitată în mod nelegal de primărie, ca urmare a demersurilor făcute de fostul primar Florentin Lungu, judecat și el în același dosar, pe lângă Ionuț Milea, viceprimarul de la acel moment și de alți inculpați în cauză.
De altfel, Lungu mai este judecat într-un dosar tot pentru abuz în serviciu, dar și pentru alte opt infracțiuni, în legătură cu punerea în posesie a unei suprafețe de 3 hectare, teren care ar fi ajuns apoi în posesia sa.