Profesorii buzoieni, gata să boicoteze Bacalaureatul

   Profesorii buzoieni sunt gata să boicoteze examenul de Bacalaureat ale cărui probe scrise încep pe 4 iulie. Cadrele didactice din Buzău s-ar alătura, astfel, colegilor din ţară care vor să forţeze mâna guvernanţilor după ce salariile sunt mult sub cele promise.

   În momentul de faţă, în ţară profesorii strâng încă semnături pentru boicotarea Bac-ului şi a Evaluării Naţionale, în timp ce buzoienii deja au luat o decizie. Decizia la nivel naţional se va afla pe data de 17 iunie, când este stabilit Colegiul Naţional al Liderilor din Învăţământ.

   „Vom boicota examenele la Buzău doar dacă la nivel naţio­nal se vor strânge semnături de la mai mult de jumătate din membrii de sindicat. Spun asta pentru că noi deja am strâns semnături în urmă cu trei săptămâni în legătura cu decizia de a nu încheia situaţia şcolară dacă nu se respectă majorările salariale promise. Nu avea rost acum să mai strângem alte semnături strict pe problema boicotării Bacalaureatului şi Evaluării Naţionale, pentru că se subînţelege”, a declarat ­li­derul Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SÎP) Buzău, Ion Dobre.

   Reprezentanţii profesorilor buzoieni nu sunt totuşi foarte încrezători în legătură cu posibilitatea boicotării celor două examene naţionale.

   „Sunt puţin rezervat, pentru că doar vreo 7% sau 10 % dintre profesori sunt angrenaţi în aceste examene. Din experienţă vă spun că sunt mulţi cei ce pot fi convinşi sau constrânşi să ia parte la examene, iar dacă nu se reuşeşte se va apela la pensionari sau la cadrele didactice cu funcţii de conducere în şcoli”, a mai declarat Ion Dobre.

   Profesorii sunt nemulţumiţi de majorările salariale oferite de guvern, majorări care în cazul majorităţii cadrelor didactice constau în 70 de lei.