Magda Catone și Marius Rizea servesc buzoienilor „Sarmale cu dragoste“

   Miercuri seară, pe data de 15 iunie, Magda Catone și Ma­rius Rizea invită buzoienii să deguste o porție de „Sarmale cu dragoste“. Este vorba des­pre o comedie în regia Ivonei Boitan care se va juca, de la ora 20,00, în sala de la Consiliul Județean.

   Este o piesă despre un el și o ea, mai tomnatici, mai trecuți de prima tinerețe, mai puțin plini de speranțe,  în schimb tolbă de diagnostice. Și ei se întâlnesc aștepând la medic. Din vorbă în vorbă, din analiză în analiză, descoperă că au multe în comun. Cardiologul, fumatul, Crăciunul și, mai ales, sarmalele!

   Din una într-alta, îi descoprim din nou la medic, după zece ani, de data aceasta căsă­toriți și așteptând la gastroenterologie, fiindcă sarmalele ei combinate cu pofticiosul din el, nu dau bine. Peste încă zece ani, iată-i pe cei doi din nou la medic. El are Alzheimer și ea are grijă de el. Și tot așa… viața, ca o continuă așteptare la me­dic, sau așteptarea unui om potri­vit, sau așteptarea unui moment prielnic. Este o piesă despre așteptare, despre raportarea frustrantă la un mo­del de viață perfect care impu­ne, desigur, și un partener pefect.

    „Ei bine, piesa suține, și eu cu ea, că de aia am scris-o, că doi oameni imprefecți pot trăi și pot fi fericiți până la adânci bătrâneți, dacă se canalizează pe ceea ce au în comun și-și îngăduie din când în când unul celuilalt:  micimi, răutăți și impefecțiuni“, declară autoarea Ivona Boitan despre piesă.

Pentru bilete și rezervări la spectacolul de miercuri sunați la telefon 0723. 429.264.