După un an și nouă luni de pușcărie fără nicio vină, instanțele încă refuză să-i facă dreptate

   Oameni intrați din greșeală în malaxorul justiției și ,,îngropați“ cu acte pe care nimeni n-a vrut să le citească la timp. Erorile judiciare au adus, în ultimii 20 de ani, României condamnări ,,fără număr“ la Curtea Europeană a Dreptu­rilor Omului, condamnări cauzate de deciziile strâmbe ale unor procurori și judecători în dosare construite, de multe ori, din dorința de a aduce doar satisfacția deznodământului scontat de magistrați.

   Daniela Tarău, originară din județul Buzău, a făcut pușcărie ca urmare a unui lanț de erori judiciare, deschis în anul 2000, de o anchetă a pro­curorului sinucigaș Cristian Panait devenit celebru postmortem din cauza implicațiilor politice pe care le-a avut moartea sa. După 15 ani de procese, la CEDO și în țară, ea a obținut recunoașterea erorii judiciare, însă magistrații refuză să-i acorde despăgubirile cerute acestei femei căreia reprezentanții statului român i-au furat un sfert din viață.

   Astfel, lupta ei cu sistemul continuă în timp ce statul încearcă scape cât mai ieftin din procesul intentat de Da­niela Tarău.

   Recent, Curtea de Apel Bu­curești a decis să-i scadă de la 900.000 de euro la 100.000 de euro cuantumul daunelor morale obținute anul trecut printr-o decizie a Tribunalului Ilfov.

   Daniela Tarău a deschis în mai 2015 o acțiune pentru recuperarea prejudiciilor cauza­te de erorile judiciare comise împotriva sa. În luna noiembrie, magistrații de la Ilfov i-au dat dreptate și au decis că aceasta trebuie să primească de la Statul român daune morale de 900.000 de euro. „Admite în parte cererea. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 7.209 euro, cu titlu de daune materiale, reprezentând contrava­loarea venitului minim pe economie nerealizat pentru perioada 21.02.2011 – septembrie 2008 și a sumei de 900.000 euro, cu titlu de daune morale în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 7.350 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, apelul urmând a fi depus la Tribunalul Ilfov“, se arată în dispozitivul deciziei judecătorilor ilfoveni.

   Curtea de Apel București a decis însă să admită apelul declarat de Stat prin Ministerul de Finanțe și să scadă semnificativ cuantumul daunelor morale care urmează a fi primite de Tarău. „Admite apelul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Schimbă în parte sentința în sensul că reduce cuantumul daunelor morale cuvenite reclamantei Tarău Daniela la 100.000 euro (echivalent lei). Menține celelalte dispoziții ale sentinței“, se arată în dispozitivul sentinței pronunțată pe 2 iunie.

Un lanț de erori judiciare în ancheta celebrului procuror Panait

   Daniela Tarău și-a petrecut ultimii 16 ani prin arest, pușcării și tribunale, doar pentru că, în anul 2000, pentru trei săptămâni, a lucrat de probă la o firmă care ulterior s-a dovedit că dădea țepe. S-a aflat la momentul potrivit în locul nepotrivit.

   Un lanț de erori judiciare grosolane comise de la debutul anchetei procurorului Cris­tian Panait, într-un dosar început în anul 2000, și până la fi­nalul procesului penal a ținut-o după gratii nevinovată aproape doi ani pe Daniela Tarău.  Procu­rorul Cristian Panait este cel care s-a sinucis în aprilie 2002, după ce a cedat presiunilor în timp ce instrumenta dosarul unui coleg de-al său de atunci, Alexandru Lele, procurorul orădean care îl ancheta pe un apropiat al lui Adrian Năstase.

   În vara lui 2000,  Daniela Tarău, originară din Buzău, își căuta de lucru în București. A aflat dintr-un anunț la un ziar că o firmă recruta forță de muncă pentru stră­inătate. Dalil Exim M&M Dim SRL nu avea niciun contract cu companii din afară, iar numele îl copiase de la o altă firmă, care se ocupa cu plasarea forței de muncă în străinătate. Era, de fapt, o țeapă. Dar femeia nu avea de unde să știe asta. Ea și alți 60 – 70 de oameni care au mers de bună credință ca să-și depună dosarele la firmă și să ajungă să muncească în Israel. A fost angajată de probă, ca secretară, la firma care, de fapt, îi inducea în eroare pe oameni. O chitanță de mână prin care își asuma calitatea de intermediar între o femeie și asociatul firmei a trimis-o după gratii.

   În februarie 2001, Daniela Tarău a fost acuzată de înșe­lăciune și arestată preventiv. A stat în arest timp de 1 an și 9 luni, timp în care a fost condamnată la 3 ani și 3 luni cu executare (în procesul de fond), apoi la 3 ani și 3 luni cu suspendare, în recurs. A fost eliberată în noiembrie 2002, ca urmare a admiterii unui recurs făcut la măsura arestării preventive. Ulterior, cu ajutorul APADOR-CH, s-a plâns la CEDO pentru durata excesivă a arestării și pentru încălcarea dreptului la un proces echi­tabil. Ea și-a susținut mereu nevinovăția, și a cerut audierea mai multor martori, drept ce i-a fost refuzat de toate instanțele. CEDO i-a dat câștig de cauză în 2009, iar în 2010 a început rejudecarea cazului ei. După mai bine de patru ani, în martie 2015, instanța a dat decizia finală și definitivă, Daniela Tarău fiind găsită nevinovată de faptele pentru care fusese acuzată, arestată și condamnată. Acum își dă doctoratul în sistemul penitenciar românesc, la Academia de Poliție.

   Într-un interviu publicat de APADOR – CH, Daniela Ta­rău povestește viața dincolo de gratii și cum poate fi mai rău după ce ieși din închisoare, stigmatizat permanent pentru o faptă pe care nu ai comis-o și fără să fii crezut pe cuvânt chiar de propria familie.

   Tatăl ei a murit de supă­rare, reproșându-i că l-a făcut de râs. „Ultima dată l-am văzut pe tata în aprilie 2002, cu o lună înainte să moară. A venit cu mama și cu Marius. Niciodată când venea la vizită nu reușeam să vorbesc cu el. Stătea pe scaun și plângea, nu spunea decât că «Ne-ai făcut de râs, tată!». Încercam să le explic că nu e așa rău, că nu mă bate nimeni, minimalizam mult, nu le-am spus tot. Nici ei nu mi-au spus vreodată ce sufereau acasă. Tata nu a apucat să afle că sunt nevinovată. Cu el am avut o relație mai strânsă, și totuși cu el nu puteam deloc să vorbesc acolo. M-a durut mai mult moartea tatei decât faptul că am stat atâta acolo degeaba. Și dacă  m-ar fi lăsat să mă duc la înmormântare tot târziu ar fi fost, nu aș mai fi putut să-i zic ceva“, a povestit Daniela pentru dollo.ro.