Profesorul Petrișan, cădere nervoasă cu vizită la psihiatru după aflarea sentinței de condamnare cu executare pentru pornografie infantilă

   Trei ani de pușcărie pentru profesorul de matematică Marcel Petrișan, pentru porno­grafie infantilă prin sisteme informatice, în formă conti­nuată. După trei ani de proces, aceasta este sentința pronun­țată miercuri, de Curtea de Apel Ploiești, în cazul apelului de­clarat atât de cadrul didactic, cât și de procurorii DIICOT Buzău la decizia pe fond a Judecătoriei Buzău, de condamnare a lui Petrișan la doi ani cu suspendare.

   Profesorul Marcel Petrișan a suferit un șoc la aflarea sentinței. Ajuns la spital pentru îngrijii medicale, el a refuzat să coopereze cu medicii care trebuiau să-l investigheze, motiv pentru care a fost supus unor investigații psihiatrice. Medicul specialist a  decis că Petrișan a suferit doar o cădere nervoasă și nu necesită investigații suplimentare. Astfel că în jurul orei 14,30, polițiștii l-au transportat la Penitenciarul Focșani, în baza mandatului de executare a pedepsei emis de instanță.

    Pe fond, judecătorii de la Judecătoria Buzău au decis, anul trecut, printr-o sentință pronunțată la sfârșitul lunii iulie, să fie blânzi cu profesorul Marcel Petrișan, suspen­dându-i pedeapsa.

„În baza art. 51 alin.1 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art 41 C. pen și art 5 NCP condamnă inculpatul P.M. la pedeapsa de 2 ani închi­soare pentru săvârșirea infrac­țiunii de pornografie infantilă prin sisteme in­for­matice în formă continuată. În baza art. 71 alin. 2 Cod penal interzice inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64, alin.1 lit. a teza a II a lit. b Cod penal. În baza art. 81 – 82 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani. În baza art. 71, alin. 5, Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei accesorii aplicată inculpatului, prevăzută de art. 64 alin.1 lit.a teza a II a, lit. b, Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei. Atrage atenția inculpatului cu privire la dispozițiile art. 83 Cod penal. Deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii din data de 03.04.2013. În baza art 118 alin.1lit b C. Pen. confiscă de la inculpat: – 211 medii optice tip CD/ DVD; 5 medii optice tip mini DVD;  Tableta NEXUS ASUS SN CBOCKBC829965; STICK USB albastru fără marcă și serie; STICK SILICON POWER seria D33B2S; SD CARD TRANSCEND seria 5141670254;  SC CARD SILICON POWER seria 0806TS08680;  HDD SEAGATE seria 4JV1GC9Z;  HDD WA seria WXE209UK2107;  LAPTOP FUJITSU SIE­MENS; HDD marca Hitachi seria CYL16383H16863 – HDD WD seria WCAM­C1165415;  HDD WD seria WCAW 32731998; HDD SEAGATE seria 3JT31MHB; HDD FUJITSU seria 04359641”, se arată în sentința pe scurt.

   Profesorul de matematică de la Colegiul „B. P. Hasdeu“ Marcel Petrișan a fost trimis în judecată la începutul lunii iunie 2013, pentru pornografie infantilă în formă continuată, după ce, spun oamenii legii, acesta ar fi procurat și plasat pe internet imagini cu minori în ipostaze pornografice, pedeap­sa  pentru astfel de infracțiuni fiind de la 1 la 12 ani. Se pare că Petrișan ar fi făcut parte dintr-o rețea în care el s-ar fi ocupat cu procurarea și plasarea în mediul online a materialelor pornografice cu minori.

   Totul a început când, în urma unor informații primite de anchetatori de la colegi de-ai lor din străinătate, pro­curorii DIICOT de la Buzău au descins cu mascații în locuința profesorului. Petrișan a fost reținut după percheziții și apoi arestat preventiv, iar din dormitorul său au fost ridicate peste 200 de medii de stocare electronice care conțineau imagini pornografice explicite cu minori.

   Potrivit anchetatorilor, profesorul Petrișan și-ar fi început activitatea în domeniul pornografiei infantile în anul 2005. În sarcina profesorului  s-a mai reținut și faptul că ar fi distribuit pe internet imagini cu copii în ipostaze porno­grafice. Mai exact, în perioada 29 septembrie 2012-martie 2013, Marcel Petrișan ar fi procurat, ar fi deținut fără drept și ar fi răspândit prin intermediul unor sisteme informatice fișiere conținând materiale pornografice cu minori.

Raportul de expertiză, întârziat luni de zile

   Marcel Petrișan a negat tot timpul că s-ar face vinovat de aceste fapte și chiar a declarat la acel moment conducerii Colegiului „B.P. Hasdeu” că ar fi fost victima unor „hackeri”, care i-ar fi postat imaginile în calculator.

   Experții desemnați în do­sarul profesorului Marcel Petri­șan au întârziat luni bune să predea un raport solicitat de instanță, iar soluționarea cauzei a depins în mare parte de raportul pe care specialiștii în informatică l-au înaintat completului de judecată. De cealaltă parte, fostul profesor al Colegiului B.P.Hasdeu a dorit, prin intermediul avoca­tului, să demonstreze că materialele pornografice desco­perite de către procurorii DIICOT în calculatorul  său au fost introduse de către hackeri din afara țării. Pentru a-i convinge pe magistrați, avocatul lui Petrișan a depus la instanță nu mai puțin de șase volume cu peste 3.000 de pagini reprezentând cazuri asemănătoare cercetate până și de serviciile secrete ale Statelor Unite ale Americii.

   Profesorul, în vârstă de 55 de ani, este căsătorit de peste 30 de ani și are o fiică cadru universitar în Anglia. El preda matematică la Colegiul Național „B.P. Hasdeu” din anul 1994. În luna aprilie 2013, Petrișan a fost ridicat din propria locuință de către D.I.I.C.O.T. Odată izbucnit scandalul în presă, contractul de muncă al profesorului a fost suspendat până la finalizarea anchetei.