Andreea STROE
Călin BOSTAN
Primul politician care s-a prezentat duminică la vot a fost Constantin Toma, candidatul Partidului Social Democrat la Primăria Buzău, care a votat la ora 7,30 la Secţia 32 de la Liceul de Arte ,,Margareta Sterian”. În prezenţa soţiei şi a celor două fiice, candidatul PSD Buzău Constantin Toma a declarat, la ieşirea de la urne: ,,Am votat pentru o administraţie onestă şi profesionistă. Invit toţi buzoienii să vină la vot, pentru că, până la urmă, este un vot pentru ei, este un vot pentru Buzău şi cred cu tărie că numai uniţi putem relansa Buzăul”, a spus Toma, la ieşirea de la urne.
Candidatul Partidului Naţional Liberal la Primăria Municipiului Buzău, Ovidiu Anghel, însoţit de soţie şi de fiul său, a votat la una dintre secţiile organizate la Liceul Pedagogic ,,Spiru C. Haret“, la ora 8,30, ,,Candidez din respect pentru buzoieni, candidez să redăm Buzăul buzoienilor şi pentru viitorul copiilor noştri“, a fost mesajul lui Ovidiu Anghel.
Tot la Liceul Pedagogic a votat şi preşedintele Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu, primul pe lista de consilieri judeţeni a Partidului Social Democrat, fiind însoţit de soţia şi de nepotul său. „Am votat pentru continuarea proiectelor în Consiliul Judeţean, pentru infrastructură, pentru sănătate şi educaţie, am votat pentru generaţia de mâine şi pentru o echipă puternică, care poate să facă lucruri bune pentru judeţul Buzău”, a declarat Neagu, la ieşirea din secţia de votare.
,,Sper că am convins marea majoritate a buzoienilor, în primul rând să vină la vot, pentru că acesta este cel mai important lucru care trebuie făcut şi este lucrul de la care trebuie să pornim schimbarea. Ne dorim să facem o normalitate în oraşul Buzău“, a precizat Andrei Neder, candidatul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor la Primăria Buzău, după ieşirea de la urne.
Tot dimineaţă a votat şi candidatul independent Constantin Ionescu, la Şcoala generală nr. 15. ,,Am votat pentru prosperitatea Buzăului şi pentru o administraţie corectă în Primărie. Nu mă voi abate de la programul expus în timpul campaniei, astfel că fiecare buzoian va avea parte de parteneriat cu Primăria Municipiului Buzău“, a precizat Constantin Ionescu.
Candidatul Uniunii Naţionale pentru Progresul României, senatorul Constantin Popa, s-a prezentat la vot împreună cu soţia la Liceul Pedagogic, unde a primit două buletine de vot pentru desemnarea primarului. Acesta a precizat, la ieşirea de la urne, că votul său a fost pentru ,,toţi cei care pot, ştiu şi vor să facă administraţie în Buzău“.
,,Am votat pentru o schimbare reală şi pentru întoarcerea la statul de drept”, a spus candidatul la Primărie al Partidului România Unită, Andrei Barac, care s-a prezentat la vot la Şcoala Generală nr. 15, împreună cu soţia şi cu fiul său.
35,38 la sută dintre cetăţenii cu drept de vot ai judeţului Buzău se prezentaseră la urne în primele nouă ore de la deschiderea secţiilor de votare, respectiv la ora 16,00, conform datelor oficiale comunicate de Biroul Electoral Central. Buzăul s-a clasat, astfel, pe locul al nouălea în topul naţional al prezenţei la vot, după ce, la ora 13,00 se situa pe locul al zecelea, cu 24,60 la sută, iar la ora 10,00, pe acelaşi loc zece, cu 9,88 la sută.
Conform datelor Biroului Electoral Central, la ora 16,00, cea mai bună prezenţă la vot se înregistra în judeţul Giurgiu (40,62%), urmat de Olt, Teleorman, Vâlcea şi Gorj. În partea de jos a clasamentului se afla judeţul Timiş (24,97%), precedat de Sibiu, Cluj, Covasna şi Iaşi.