Ne aflăm la final de campanie electorală. Am străbătut Buzăul în lung şi în lat. Prin mizerie, prin gropi şi prin hârtoape. Printre oameni deprimaţi şi disperaţi. Cu toţii ştim ce ne doare. Avem aceleaşi probleme, de 26 de ani! Nimic nu s-a schimbat, nimic nu pare să se schimbe. Sunt tot ei, aceiaşi, de 26 de ani, peste tot.
De 26 de ani promit! De 26 de ani ne mint! De 26 de ani ne fură! Mizeria ne înconjoară, ne acaparează, ne nenoroceşte până şi starea de spirit, ne distruge! Am ajuns la capătul răbdării. Sărăcia apasă din ce în ce mai greu pe umerii noştri, înălţând falimente şi milionari de carton.
Cu ce eşti tu mai prejos decât ei? Cât de deştepţi sunt ei în comparaţie cu tine? Cât de mult merită ei un salariu aşa de mare? Crezi că tu munceşti mai puţin decât ei? Crezi că palmele lor sunt mai jupuite decât ale tale? Crezi că sunt alţii care s-au născut cu mai mult noroc decât al tău?
GÂNDEŞTE! Gândeşte-te de câte ori i-ai votat! Numără de câte ori i-ai ales! Adună-i pe toţi ai tăi cei care au sperat! Ai terminat de adunat? Deci, câţi sunteţi voi, cei care aţi crezut că ei vă vor binele? Ştiu! Sunteţi mulţi! Prea mulţi! Şi câţi dintre voi sunteţi bogaţi, fericiţi şi veseli ca ei? Unu? Doi? Ştiu şi asta! Niciunul!
Buzăul trebuie scos din cătuşe şi lăsat să respire! Vă cer doar să ieşiţi la vot, pentru a nu mai pierde încă patru ani. Decizia e la voi!
Retrospectiva trecutului este sumbră. Cu ce am rămas după 26 de ani? Străzi în care ne distrugem maşinile, trotuare pe care ne rupem picioarele, rămăşiţe de locuri de joacă pentru copii stăpânite de câinii comunitari. Ne „alungăm” copiii departe de noi, aici abia dacă ne descurcăm să ne îngrijim părinţii! Pare că nu mai există orizont, că timpul a stat în loc pentru oraşul nostru! Totul este trist şi distrus! Acum este ultima noastră şansă.
Noi, buzoienii, suntem oameni harnici, cinstiţi şi avem simţ civic! A venit momentul în care trebuie să ne implicăm, să ne pese de noi, de copiii noştri, de oraşul nostru!
Eu cred că se poate, că încă nu e prea târziu. Acordaţi-mi încrederea voastră şi, împreună, haideţi să pornim pe drumul normalităţii! Toţi trebuie să mergem la vot. Primarul este al tuturor, nu numai al celor care l-au votat. Putem schimba destinul amărât al acestui oraş doar daca ne pasă de el.
Mergeţi la vot pe 5 iunie şi arătaţi că vreţi un nou început pentru Buzău!
Implicaţi-vă în viaţa comunităţii cât încă nu e prea târziu! Am ajuns la al 13-lea ceas şi Buzăul are nevoie de dumneavoastră. Veniţi la vot, arătaţi ca sunteţi o forţă!
Votaţi schimbarea! Buzăul este al vostru, nu al lor!
Ovidiu Anghel
Candidat PNL la Primăria Buzău