Ieri dimineață, peste 30 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Buzău s-au prezentat la Centrul de Transfuzii Sanguine, pentru a dona sânge.
Astfel, jandarmii buzoieni s-au implicat din nou în Campania Națională „Donează sânge! Salvează o viață!“, inițiată de Patriarhia Română în urmă cu trei ani, și care acum a ajuns deja la XI-a ediție, care s-a desfășurat în perioada 23 – 27 mai.
Prin această activitate umanitară, jandarmii buzoieni îndeamnă, prin propriul exemplu, și alte instituții, comunități locale, simpli cetățeni, să se implice și să participe la asemenea acțiuni care pot contribui decisiv la salvarea de vieți omenești.
O acțiune similară organizată de reprezentanții IJJ Buzău a avut loc în urmă cu o lună, respectiv pe 6 aprilie, când 18 jandarmi au răspuns prezent la apelul Centrului de Transfuzii Sanguine, care se confrunta în acea perioadă cu o lipsă de rezerve de sânge, atât de necesar în activitatea medicală.