Buzăul de ieri, Buzăul de astăzi

   Devenit „oraşul farmaciilor, al second hand-urilor şi al caselor de pariuri”, Buzăul  rămâne, în arhive şi în amintirea celor mai în vârstă, locul vechilor comercianţi din Strada Târgului, al caselor cu arhitectură deosebită şi al oamenilor care au excelat în diverse domenii de activitate.
   OPINIA vă propune, în colaborare cu istoricul Valeriu Nicolescu şi pagina de Facebook „Buzaul vechi”, o rubrică permanentă (în fiecare miercuri şi joi) sub forma unei incursiuni în istoria locală, o comparaţie a Buzăului din trecut cu cel de astăzi.

   (sursa fotografiilor: • colecţia OPINIA • Valeriu Nicolescu • Gabriel Petre • Buzăul Vechi • colecţia Aurelia Sprînceană, via Dorian Luparu (imagini de la sistematizarea anilor ‘60) • colecţia Alexandru Miriţă, via Andrei Daniel (imagini de la mijloc de anii ‘40 cu soldaţi nazişti şi Piaţa Daciei veche) • Doru Drăgoi (imagini anii ‘1970 Cuza Vodă şi blocurile Romarta în construcţie) • Ovidiu Nica (Casa Pionierilor şi imagini cu zona rondului Episcopiei la sistematizarea din anii ‘80).

   „Casa Pionierilor s-a înfiinţat în anul 1952, din 1975 având denumirea Casa Pionierilor şi Şoimilor Patriei, apoi Palatul Copiilor. Casa a fost construită la sfârşitul secolului al XIX-lea, dar refăcută în forma actuală de către avocatul Napoleon Popescu, în perioada interbelică. Clădirea a fost revendicată după 1990, de proprietari – familiile Popescu şi Vegheş-, de la data recuperării instituţia mutându-se în locaţia unde funcţionează în prezent.

   Fiica avocatului Napoleon Popescu (în documente ­fi­gurează cu numele Constantin-Napoleon Popescu, Bd-ul I. C. Brătianu nr. 26, înscris în Baroul Buzău la 16 iunie 1910, definitiv din 1921) şi sora lui Clement, Elena (a fost soţia eminentului profesor Dimitrie Gh. Ionescu), cei care au locuit în imobil. Precizăm că Napoleon Popescu a fost epurat din Baroul Buzău, pentru politică legionară (acuzaţie şi pentru ginerele său), fiind primar în timpul rebeliunii din 20-22 ianuarie 1941 şi Secretar de Stat în guvernul Antonescu, aliat cu legionarii în septembrie 1940. A fost învinuit că a conspirat cu alţii pentru organizarea unei rezistenţe armate, ascunzând o vreme pe unii dintre «conspiratori». După eliberare, a decedat într-un accident asupra căruia plutesc încă suspiciuni.

   Un alt membru al familiei, Clement Popescu, cel care s-a străduit mai mulţi ani să se retrocedeze familiei vila, a fost arestat la 23 martie 1950, la vârsta de 16 ani şi jumătate, fiind ridicat chiar de la ora de limba română de la Şcoala Medie Mecanică (fostul Liceu Industrial, actualmente Cole­giul Agricol «Dr. Constantin Angelescu»), pentru «crimă de uneltire împotriva ordinii sociale» (o formulare generală şi ambiguă menită să justifice arestarea şi încarcerarea celor ce erau consideraţi un real pericol pentru regimul comunist, n.n.).

   După detenţia, cu tratamentul «specific» într-o celulă din sediul Securităţii de pe Bd-ul Nicolae Bălcescu (actualmente birouri ale Spitalului Judeţean, vis-a-vis de fostul Spital de Chirurgie «I.C. Brătianu», pe peretele clădirii fiind acum o placă comemorativă în amintirea victimelor comunismului), a fost încarcerat la închisoarea din Galaţi, într-o celulă vecină cu cea a lui Iuliu Maniu, apoi la Jilava şi Gherla. După patru ani şi jumătate este eliberat, reuşind cu greu să se angajeze la Centrul Mecanic Buzău, în paralel urmând Şcoala de Maiştri şi liceul la seral”, precizează istoricul Valeriu Nicolescu.