Social-democraţii râmniceni îşi fac campanie electorală din bani publici, prin editarea şi expedierea, de către Primărie, spre locuitorii municipiului, a unei broşuri, în care membrii Executivului instituţiei – actualul primar şi viceprimarul, care candidează acum pentru cel mai înalt fotoliu din Palatul Administrativ -, alături de consilierii PSD, sunt puşi ,,într-o lumină pozitivă”, afirmă reprezentanţii organizaţiei judeţene a Partidului Naţional Liberal, care au spus, duminică, la o conferinţă de presă, că vor sesiza autorităţile competente asupra acestui fapt, pe care îl cataloghează drept ,,penal”.
,,Campania electorală capătă accente interesante: ies miresele pe stradă. Nu ştiu dacă aţi văzut, celor de la PSD nu le mai place culoarea roşie; au început să poarte alte semne distinctive, umblă numai în cămăşi albe, ca şi cum s-au spălat, ca şi cum s-au reformat, încearcă din nou să păcălească oamenii. Ei încercă ostentativ să folosească aceste cămăşi albe, ca şi cum lucrurile sunt în regulă. Acest semn distinctiv, cămaşa albă, era folosit de mafioţii italieni, care le purtau ostentativ, pentru a arăta cine sunt ei”, a afirmat consilierul judeţean Dorin Bădulescu.
El spune că social-democraţii continuă, în ciuda legislaţiei restrictive, să folosească banii publici pentru a-şi face campanie electorală: ,,Se folosesc metode de campanie electorală din banii publici, ceea ce este un lucru foarte grav, care încalcă legea electorală, care ştiţi că este foarte dură în momentul de faţă, şi care permite partidelor politice să utilizeze anumite fonduri foarte bine controlate, să folosescă anumite materiale, dar materialele acestea trebuie să aibă anumite date de identificare. Un material răspândit în campania electorală la Râmnicu Sărat are un slogan «Uniţi vom reuşi întotdeauna!», care se leagă de cel din pre-campania electorală a domnului Toma, «Uniţi vom reuşi!». Este o cărticică, «Râmnicul azi» – care nu are nimic pe ea, dar pe care cetăţenii o primesc prin poştă acum, în campania electorală -, unde Executivul Primăriei apare într-o lumină pozitivă, spun ei. Apare şi candidatul PSD la Râmnicu Sărat, domnul Sorin Cârjan, apar în poze numai consilierii PSD, şi toţi cetăţenii din Râmnicu Sărat primesc în cutia de scrisori astfel de materiale, făcute din bani publici, al căror expeditor este Primăria Râmnicu Sărat. Este penal! Ştiţi care este culmea ridicolului? Avem aici nişte poze cu un bulevard, Bulevardul Eroilor, bulevardul acela celebru în care s-a finanţat cu un milion de euro kilometrul de asfalt. Din trei milioane de euro s-au făcut trei kilometri şi ceva”, a afirmat Bădulescu.
,,Vrem să apărem în cămăşi albe şi să facem pe mielul blând? Caracterul de lup şi de haită abonată la banii publici se păstrează. Partea de grup infracţional organizat a PSD încă funcţionează, iar dumneavoastră aveţi această dovadă”, a mai spus acesta.