Despre medicul Victor Ioniță, șeful secției AFI din cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău, se pot spune foarte multe, dar prin cuvinte puține. Este medicul potrivit la locul potrivit, fără reacții adverse, cu mult bun-simț aplicat în relațiile medic–pacient si medic-personal ATI, profesionist desăvârșit, gospodar și cu spirit civic și comunitar. Probabil că ultimile două calități sunt genetice, tatăl său fiind unul dintre inginerii-șefi de prestigiu care a lucrat o viață în slujba comunității.
Reporter: Putem spune că, în scurt timp, o să vă integrați în al patrulea mandat de consilier municipal. Practic, dacă privim peste listele cu candidați și luăm în considerație locurile eligibile, vă încadrați în categoria „veteranilor“ cu cele mai multe mandate. Având în vedere vechimea dumneavoastră și implicarea în administrația locală, situația în fapt vine cu mai multe obligații față de comunitate?
Victor Ioniță: Implicarea mea în viață comunității căreia îi aparțin s-a făcut și se face pe mai multe planuri. În primul rând, pe cel profesional, unde încerc, alături de colegii mei, să apărăm sănătatea buzoienilor atunci când este nevoie. Pe plan social, acolo unde am fost parte la dezvoltarea mai multor proiecte care să se adreseze unor categorii sociale marginalizate: copii cu dizabilități, vârstnici, persoane fără adăpost. Pe plan politic, nu în ultimul rând, am făcut și sper să pot face parte în continuare din echipa administrativă care a adus Buzăul pe un loc onorabil între municipiile României. Sigur că mai sunt destule lucruri de făcut și, din acest punct de vedere, consider că am încă multe obligații față de comunitate.
R.: În primele trei mandate ați activat în echipa condusă de inginerul Constantin Boșcodeală. Mai mult, la începutul anului vă aflați pe lista scurtă de candidați. Ați renunțat! Nu vă întreb de ce, însă ați acceptat, fără ezitare, să lucrați alături de echipa condusă de inginerul Constantin Toma. Și acum vine acel „De ce?“…
V.I.: Eu sunt un om de echipă, întotdeauna m-am simțit bine alături de colegii și de prietenii din partid. De asemenea, îmi cunosc limitele, dar și locul unde pot servi cel mai bine comunitatea. De aceea, am decis că domnul Toma Constantin poate conduce Primăria Buzău cel mai bine, oferindu-i ajutorul și experiența mea în calitate de consilier municipal.
R.: Veți lucra cu o echipă nouă, cu oameni noi, cu alte viziuni și strategii privind dezvoltarea municipiului. Cum apreciați că se vor derula ostilitățile în noua formulă condusă de inginerul Constantin Toma?
V.I.: Într-adevăr, echipa care se prefigurează este o echipă puternică, care poate sprijini întreagă activitate a Primarului, inclusiv prin propunerea de proiecte proprii ale Consiliului Local. Deoarece activitatea primarului este în primul rând administrativă, adică în scopul rezolvării problemelor comunității, mă aștept mai degrabă la cooperare și mai puțin la ostilitate din partea celorlalte forțe politice care își vor trimite membrii în Consiliu.
R.: Care dintre noile proiecte vi se par mai aproape de oameni, mai aproape de buzoieni?
V.I.: Toate proiectele propuse, în toate mediile: economic și de afaceri, dezvoltare comunitară și regională, socială, învățământ, sănătate, sunt valoroase și răspund unor necesități ale buzoienilor. Noi ne angajăm ca, împreună cu Primarul, să le ducem la bun sfârșit.
R.: Cei mai mulți dintre buzoieni vă cunosc doar ca medicul care conduce secția ATI din cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău. Însă puțini cunosc faptul că sunteți un apropiat al celor de vârsta a treia și că alocați o parte din puținul timp liber pe care îl aveți la dispoziție acordând, de ani buni, asistență medicală gratuită unor persoane greu încercate. Ca bun cunoscător al situației reale din rândul persoanelor de vârsta a treia, ce credeți că poate fi făcut de către comunitate pentru ca ultimii ani din viața acestora să fie ceva mai buni și mai frumoși ?
V.I.: Complexul de servicii pentru persoane vârstnice „Alexandru Margiloman“ este unul de succes, validat de trecerea vremii, și un model pentru alte centre similare care au apărut în țară. Este un proiect care a fost dezvoltat după un sistem belgian, cel mai performant, după părerea mea, la nivel european. Acest complex are nevoie în continuare de dezvoltare, pentru creșterea calității îngrijirilor oferite beneficiarilor: un spațiu mai generos, mai mult personal, posibilitatea de a găzdui mai multe persoane. În acest sens, eu am susținut și susțin că este posibilă preluarea vechii Maternități de la Consiliul Județean și transformarea ei într-un asemenea centru.
R.: Apreciați că este oportun ca la nivel de comunitate să funcționeze un Spital Municipal?
V.I.: În comunitățile mari, cum este și municipiul nostru, întotdeauna este necesar și un Spital Municipal, acesta putând rezolva și alte probleme decât Spitalul Județean. Dar problema principală nu este construcția, ci personalul care o poate deservi. Or, noi nu avem suficienți medici și asistente nici pentru Spitalul Județean! Cred că mai benefică ar fi o cooperare constantă între Primărie și Consiliul Județean pentru finanțare, deoarece pacienții care ajung în spital sunt și ai orașului, dar și ai județului. Spitalul Județean are nevoie de dezvoltare, noi, ca medici, avem multe competențe pe care nu le putem realiza din cauza lipsei finanțării.
R.: Cum credeți că va arată mediul social buzoian peste patru ani, adică după primul mandat al domnului Toma?
V.I.: Sunt convins că energia și disponibilitatea completă a noului Primar, combinate cu echipa puternică de consilieri municipali va reuși, în următorii patru ani, să dea măsură valorii noastre și să creeze un mediu economico-social mai bun și mai sigur pentru toți buzoienii.
•Asigurarea necesarului de resurse umane în domeniul sănătății, prin următoarele acțiuni: determinarea numărului necesar de medici la nivelul sectorului de sănătate din municipiul Buzău, pe specialități; identificarea soluțiilor de a atrage și a menține tinerii specialiști din domeniul medical la nivelul orașului Buzău; informarea medicilor specialiști/rezidenți (în anii terminali) despre oportunitățile pentru dezvoltare profesională și personală pe care le oferă autoritățile din municipiul Buzău;
•Determinarea necesarului de personal mediu sanitar în municipiul Buzău;
•Reabilitarea/construcția imobilelor în care se desfășoară activitatea de îngrijri medicale; deblocarea fondurilor necesare pentru reabilitatea spațiilor deja existente sau construcția unor spații necesare unei bune desfășurări a asistenței medicale.