Buzoiancă audiată la DNA, după un denunț al lui Dorin Cocoş. Cine este Aurica Oprea?

O femeie din Buzău, Aurica Oprea, a fost audiată ieri la DNA București într-un dosar în care fiul acesteia ar fi anchetat că ar fi încercat să obţină bani de la Dorin Cocoş pe când acesta se afla în arest preventiv. Bărbatul, în timp ce se afla încarcerat în Penitenciarul Arad, l-ar fi contactat pe afacerist și i-ar fi promis că îl poate ajuta să iasă din închisoare contra unei sume de bani, spunându-i lui Cocoș că are cunoștințe în rândul mai multor procurori din București. Cocoş l-a denunţat pe acesta, însă la flagrantul organizat de procurori a fost prinsă o femeie, de 50 de ani. Femeia a dat explicaţii joi în faţa anchetatorilor DNA. Ea este mama celui care i-a trimis un e-mail lui Dorin Cocoș, prin care îi solicita 500.000 de euro pentru a ieși din închisoare. Cocoș și-ar fi dat seama că este vorba despre o încercare de a fi înșelat, însă a ”mirosit” că ar putea să obțină și un beneficiu dacă face un denunț la DNA. Alin Cocoș, fiul fostului soț al lui Udrea, este cel care a ținut legătura prin e-mail cu bărbatul respectiv, care i-a cerut lui Dorin Cocoș să-i trimită 200.000 de euro printr-un pachet și și-a trimis mama la întâlnire în Buzău. În realitate însă, femeia s-a întâlnit cu procurorii DNA, iar Aurica Oprea s-a ales acum cu un dosar la DNA. Fiul ei este fugit în Anglia.