Până la finalul lunii mai, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău vor începe lucrul 40 de noi angajaţi, completând astfel personalul sanitar mediu şi auxiliar cu 18 asistenţi medicali, o moaşă principală, 18 îngrijitoare, două infirmiere debutante şi un agent DDD (Dezinfecţie Dezinsecţie Deparazitare). Este vorba despre concursul pentru ocuparea a 41 de posturi, organizat de cea mai mare unitate spitalicească din judeţ, la care s-au înscris peste 200 de candidaţi şi care s-a încheiat pe 4 mai, odată cu susţinerea ultimei probe, respectiv cea practică sau de interviu.
Astfel, după soluţionarea, în cursul zilei de astăzi, 6 mai, a eventualelor contestaţii, Spitalul Judeţean va afişa lista cu rezultatele finale, luni, 9 mai.
Cert este că numărul mare de candidaţi şi rezultatele bune obţinute de o parte importantă dintre aceştia demonstrează că locurile vacante scoase la concurs vor fi ocupate, cu o singură excepţie. Este vorba despre postul de moaşă cu studii superioare la Secţia OG1, pentru care s-a înscris un singur candidat, al cărui dosar a fost respins, din cauza neîndeplinirii unei condiţii obligatorii, respectiv dovada vechimii de şase luni activitate în această profesie.
În schimb, toate celelalte 40 de locuri vacante vor fi ocupate până la finalul acestei luni. Prin urmare, în curând îşi vor începe activitatea, după repartizare, 16 asistente medicale debutante la secţiile Cardiologie, Pediatrie, Medicină Internă, OG1 şi OG2, un asistent medical debutant la Serviciul Judeţean de Medicină Legală, un asistent medical principal de igienă la SPCIN (Serviciul de Prevenire şi Combatere a Infecţiilor Nosocomiale).
De asemenea, printre noii angajaţi sunt şi 18 îngrijitoare care vor lucra pe secţiile Ortopedie, Chirurgie plastică, Pediatrie, Compartiment Dermato-Venerice, Neonatologie, Farmacie Maternitate, Laborator Radiologie, OG1 şi OG2, două infirmiere la secţiile Chirurgie plastică şi Neonatologie, precum şi un agent DDD la SPCIN.
Următorul concurs pentru angajare organizat de Spitalul Judeţean este pe 30 mai, pentru un post de fizician medical la Laboratorul radiologie şi imagistică medicală.