Candidatul Partidului Național Liberal la funcția de primar al comunei Glodeanu Sărat, Vasile Voicu „Vioară“ are 47 de ani și este mebru al organizației locale PNL (provenit din fostul Partid Democrat Liberal), pe care o și conduce, de opt ani. Este absolvent al Liceului Industrial nr. 4 Buzău, al Școlii de maiștri, și a lucrat, timp de șapte ani, ca dispecer la Ductil Steel. În prezent, el conduce propria afacere. Liberalul Vasile Voicu „Vioară“ este căsătorit și are o fiică de 18 ani.
În cele ce urmează, vă prezentăm o discuție cu acesta, un om al comunei, un om care spune că datorează totul locului său de baștină și oamenilor care locuiesc în Glodeanu Sărat, un om care simte că a venit momentul să întoarcă toate aceste lucruri bune, pe care le-a realizat pe plan personal, comunității în care trăiește.
Reporter: Ați decis să vă depuneți candidatura pentru cea mai importantă funcție din comuna dumneavoastră. Ce vă motivează în bătălia în care ați intrat?
Vasile Voicu: Comuna Glodeanu Sărat este cunoscută în întreaga țară ca fiind una dintre cele mai importante zone legumicole din România. Oamenii de aici s-au remarcat întotdeauna prin hărnicia lor, sunt oameni care s-au realizat cu pricepere și cu sudoare. Și-au construit case, aproape toți au mașină, își țin copiii la școli, și toate acestea de pe urma cultivării legumelor. Acești oameni au făcut totul pe munca lor, fără a primi vreun sprijin sau ajutor din partea autorităților locale. Sunt alte localități în care se cultivă legume, ai căror locuitori s-au inspirat de la cei din Glodeanu Sărat, iar acum sunt mai performanți, pentru că s-au bucurat de sprijinul autorităților locale în obținerea de fonduri europene, fapt care în comuna noastră nu s-a întâmplat.
Un obiectiv al meu este, acela ca oamenii să primească tot concursul pentru atragerea de fonduri europene în scopul modernizării acestei ocupații, pentru a putea cultiva legume o perioadă mai mare din an. În acest sens, voi pune bazele unui birou specializat în acest domeniu, cu un specialist care să vină la Glodeanu Sărat pentru a explica și ajuta oamenii să beneficieze de aceste fonduri pentru diverse culturi.
„Infrastructura este zero“
De asemenea, am luat legătura cu reprezentanții administrațiilor locale din zonă pentru a construi împreună, la Glodeanu Sărat, o piață acoperită, dotată cu cântar electronic de mare capacitate, pentru a crea condiții cât mai bune celor care vând sau cumpără legume din zona noastră. Aceasta pentru că, în momentul de față, legumele se comercializează în aer liber, în condiții de multe ori deloc ușoare, în caniculă, în ploaie sau sub bătaia vântului. Ce-i drept, avem un târg săptămânal, care se ține vinerea, și care, înainte, era accesibil tuturor; acum, târgul a fost mutat într-o zonă în care mulți bătrâni nu mai pot ajunge și, de aceea, le promit că îl voi muta în locul în care a funcționat inițial.
Rep.: O problemă generală a județului Buzău este cea a infrastructurii…
V.V.: În acest moment, infrastructura din Glodeanu Sărat este zero; de aceea, trebuie făcut totul pas cu pas, căci fără o infrastructură modernă, nimeni nu va veni să investească la noi. Pentru mine, de exemplu, este o necunoscută faptul că nu beneficiem de gaze, în condițiile în care magistrala trece prin curțile oamenilor din Pitulicea, loc în care și-au găsit sfârșitul câțiva oameni ai comunei, printre care și primarul de la acea vreme Nicolae Pietroiu, în urma unui explozii cauzate de o scurgere de gaze.
De asemenea, nu este normal să avem drumurile pe care le avem acum, să avem drumurile de pe câmp pline de gunoaie, canalele astupate cu gunoaie; se întâmplă aceste lucruri pentru că actualul primar nu ne-a creat alternative. Chiar în Vinerea Mare, reprezentantul unei asociații agricole, Victor Simion, a fost la Primărie pentru a reclama că, din cauza colmatării acestor canale, culturile i-au fost inundate și parțial compromise.
„Avem nevoie de toate acestea pentru a ne putea păstra tinerii în comună“
Rep.: Vă pleacă tinerii din comună la oraș sau chiar din țară…
V.V: Un alt obiectiv este acela al reactivării echipei de fotbal, care acum nu mai are unde să joace, întrucât terenul a fost desființat. Astfel, tinerii sunt nevoiți să meargă la o sală de sport, unde trebuie să plătească 70 de lei pe oră, fără a beneficia, însă, de apă caldă pentru duș, de căldură iarna, și fără ventilație vara.
Am în vedere, de asemenea, sprijinirea cultelor din toate satele, în special biserica din Glodeanu Sărat, pentru a încheia odată lucrările. De aceea, prin intermediul unui bun credinicos din comună, avem promisiunea a doi oameni potenți financiar din București de a ne ajuta la finalizarea acestor lucrări.
Cred că, pentru siguranța locuitorilor comunei Glodeanu Sărat, pentru siguranța noastră, trebuie să avem montate camere de luat vederi, cel puțin în intersecții și la obiectivele principale.
De asemenea, este necesar să avem un cabinet medical performant în comună, cu toate dotările necesare, inclusiv laborator de analize, pentru a-i scuti pe bătrâni, care sunt majoritari, de drumuri obositoare și costisitoare pentru a-și vedea de sănătate.
Avem nevoie de toate acestea pentru a ne putea păstra tinerii în comună, pentru a avea locuri de muncă pe plan local.
Avem multe de rezolvat, dragi concetățeni, și vă promit că le vom și rezolva dacă veți avea încredere în mine. Vom construi împreună un Glodeanu Sărat curat și modern. Glodeanu Sărat mi-a dat totul, aici m-am născut, aici am învățat, aici am fost educat de doi părinți minunați – din păcate tatăl meu nu mai este – și, nu în ultimul rând, m-am realizat. Este timpul să nu mai fiu dator comunei Glodeanu Sărat, și vă promit tuturor că împreună cu dumneavoastră, alături de dumneavostră, vom construi împreună un alt Glodeanu Sărat. Nu vă lăsați păcăliți că acum, în al doisprezecelea ceas, primarul a început să colinde bisericile, promite ce poate și ce nu poate și… vopsește pomii de pe stradă.
Am alături de mine o echipă tânără de candidați la Consiliul Local, oameni așezați, buni familiști, curați la propriu și la figurat. Fără ajutorul lor ca și consilieri locali, nu voi putea promova niciunul dintre proiectele mele și, deci, să-mi îndeplinesc programul pe care vi l-am prezentat.