Liceul Pedagogic a participat în perioada 1-2 aprilie 2016, la Focșani, la faza regională (semifinală) de baschet gimnaziu fete, din cadrul concursului sportiv școlar „Olimpiada Gimnaziilor“, organizat de Ministerul Educației în colaborare cu Inspectoratul Școlar Vrancea, Comitetul Olimpic și Sportiv Român și Federația Română de Baschet.
În competiție au participat patru echipe reprezentative ale județelor Buzău, Constanța, Galați și Vrancea.
Baschetbalistele buzoiene, pregătite de profesorii Oana Borcilă și Bogdan Hritcu, au reușit o performanță de excepție pentru învățământul buzoian: s-au calificat, în premieră, la Faza finală a Olimpiadei Gimnaziilor de baschet fete. Chiar dacă au pierdut în grupă cu reprezentata județului Constanța, în meciul decisiv pentru calificare la Turneul final, buzoiencele s-au mobilizat și au câștigat la o diferență de 19 puncte împotriva echipei județului gazdă, de la Colegiul „Al . I. Cuza“ Focșani.
„La turneul final vor participa opt echipe, toate câștigătoare ale celor opt regiuni din țară și chiar dacă acolo vor participa și eleve legitimate, noi neavând nicio elevă legitimată, se pare că nu se vor speria de ele și le vor trata de la egal la egal. Acest rezultat ne onorează, în condițiile în care sportul școlar are de suferit din cauza lipsei condițiilor, la nivel general, a lipsei materialelor și echipamentelor sportive, dar și a slabului interes al multor elevi de a practica vreun sport de performanță sau să facă mișcare în mod organizat. În cazul nostru, sala de sport a Liceului Pedagogic a fost renovată anul acesta, creând copiilor condiții propice de a face mișcare iar rezultatele sportive nu s-au lăsat așteptate, obținând rezultate foarte bune la multe concursuri sportive școlare: calificare la faza zonală la Volei fete gimnaziu (prof. Laura Medvediuc), calificare la faza zonală la badminton și baschet băieți gimnaziu (prof. Bogdan Hritcu), calificare la faza zonală la handbal gimnaziu băieți (prof. Ion Goidescu)“, a declarat Oana Borcilă.
La Turneul Final, care se va desfășura în perioada 26-29 mai 2016 în municipiul Râmnicu Vâlcea, Federația Română de Baschet va oferi premii tuturor elevilor participanți, constând în echipamente sportive.
Componența echipei de baschet fete: Denisa Zota, Ramona Dobre, Ruxandra Florea, Karina Iuhasz, Irina Stoian, Anamaria Sorica, Adina Șerban, Ioana Dobre, Liana Stoica și Beatrice Anton.