Şefia Judecătoriei Rm.Sărat şi postul de prim-procuror la Parchetul Judecătoriei Pogoanele, râvnite de trei magistraţi

   Aproape 200 de magistraţi din întreaga ţară participă la concursul pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor, organizat de Consiliul Superior al ­Ma­gistraturii, care se derulează în perioada martie-iunie 2016.

   Este vorba, la nivel naţio­nal,  despre 232 de funcţii de conducere pentru judecători şi procurori. Din totalul acestora, 130 de posturi vacante sau care se vacantează în această perioadă sunt pentru procurori generali, procurori generali adjuncţi, prim-procurori şi prim- procurori adjuncţi la parchetele de pe lângă curţi de apel, tribunale şi judecătorii, iar 102 locuri sunt disponibile pentru preşedinţi şi vicepreşedinţi la curţi de apel, tribunale şi judecătorii.

   La nivelul instanţelor buzoiene, sunt disponibile două funcţii de conducere, respectiv cea de preşedinte la Judecătoria Râmnicu Sărat şi cea de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pogoanele, posturi care sunt de mult timp vacante, dar pentru care până acum nu s-a înscris, la examenele anterioare desfăşurate în acest sens, niciun magistrat care să-şi dorea­scă să ocupe aceste posturi.

   Situaţia s-a schimbat în cazul actualului examen organizat de CSM, astfel încât, până la încheierea perioadei cores­punzătoare înscrierii candidaţilor, respectiv 15 aprilie, la Institutul Naţional al Magistraturii, trei magistraţi vor concura pe cele două posturi de conducere scoase la concurs la instanţele buzoiene.

   Astfel, pentru funcţia de preşedinte la Judecătoria Râmnicu Sărat şi-au depus dosarele judecătorul Aura Prodea, care activează la instanţa pentru conducerea căreia candidează, şi judecătorul Mihai Călin Constantin, de la Tribunalul Ilfov, care mai are ca opţiuni acelaşi post la alte două instanţe, res­pectiv Lehliu Gară şi Urziceni. Totodată, un candidat s-a înscris pentru postul de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pogoanele; este vorba despre procurorul  George Lucian Guşă, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău.

   Potrivit calendarului  CSM, până pe data de 6 mai candidaţii trebuie să-şi depună proiectul referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiilor de conducere.

   În perioada 15-22 mai, aceştia vor susţine testarea psihologică, evaluarea capa­cităţii de a lua decizii,  de a-şi asuma răspunderea şi verificarea la stres.

   Între 27 mai şi 8 iunie, candidaţii rămaşi în concurs vor susţine proiectul privind exercitarea atribuţiilor specifice funcţiilor de conducere, după care urmează etapa finală a examenului, respectiv susţine­rea testării scrise privind managementul, comunicarea şi resursele umane, pe data de 12 iunie.

   După perioada depunerii eventualelor contestaţii şi soluţionarea acestora, pe 23 iunie va fi afişat tabelul de clasificare a candidaţilor.