Peste 360 de elevi buzoieni din ciclul primar, gimnazial și liceal au participat, alături de profesorii lor, la activitățile educaționale desfășurate săptămâna trecută de către reprezentanții Băncii Naționale a României (BNR) Agenția Buzău.
Aceste evenimente fac parte din programul național „Școala Altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!“, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, dar și dintr-un proiect amplu de educație financiară, intitulat „Să vorbim despre bani și bănci“ , care este derulat de BNR la nivelul școlilor din întreaga țară, alături de inspectoratele școlare județene.
Astfel, în perioada 18-22 aprilie, reprezentanții Agenției BNR Buzău au efectuat o serie de prezentări specifice la Școala Gimnazială nr. 5 „Vasile Cristoforeanu“ Râmnicu Sărat, dar și la sediul instituției, unde au fost invitați elevii de la Școala Gimnazială nr.11 din municipiul Buzău.
Proiectele educaționale inițiate de BNR au ca obiectiv creșterea nivelului de educație financiară a elevilor, alături de o bună înțelegere și o evaluare corectă a unor aspecte economice și financiare.