Primarul comunei Mărăcineni, Dumitru Constantin, zis „Titel Măleanu“, a mai pierdut o bătălie cu Agenția Națională de Integritate, care l-a găsit, în 2013, în conflict de interese de natură administrativă, întrucât, în calitate de reprezentant al comunei Mărăcineni, a încheiat, în 2011, cu fiul său un contract de vânzare-cumpărare pentru un teren situat în comună.
Reprezentanții ANI au cerut Tribunalului Buzău desființarea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de Dumitru Constantin, în calitate de primar, cu fiul său Săndel Constantin și au obținut, în primă instanță anularea actului administrativ, după ce judecătorii au respins toate cererile ridicate de avocații pârâților.
„(…) Admite ca fiind întemeiată acțiunea așa cum a fost precizată de reclamanta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE BUCUREȘTI în contradictoriu cu pârâții Constantin Dumitru, Consiliul Local al Comunei Mărăcineni, Constantin Săndel Laurențiu, Potoceanu Victor și Primăria Comunei Mărăcineni. Dispune Anularea : 1) Hotărârea Consiliului Local al comunei Mărăcineni nr 27/30.06.2010 privind aprobarea organizării licitației în vederea vânzării terenului în suprafață de 1184 m.p. din domeniul privat al comunei Mărăcineni; 2) expunerea de motive a proiectului de Hotărârea privind aprobarea organizării licitației în vederea vânzării terenului în suprafață de 1184 m.p. din domeniul privat al comunei Mărăcineni, județul Buzău înregistrată sub nr. 5048/28.06.2010; 3) Dispoziția nr. 401/30.08.2010 emisă de Primarul Constantin Dumitru prin care s-a dispus aprobarea organizării procedurii de licitație publică având ca obiect vânzarea terenului menționat. 4) contractului de vânzare – cumpăraree încheiat în data de 07.01.2011 la BNP Vergu Ștefan prin Încheierea nr. 70/07.01.2011 și a facturii fiscale seria CCM nr. 000014/ 12.10.2012. Dispune repunerea părților în situația anterioară. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică, azi 21.04.2016“, se precizează în hotărârea pe scurt a Tribunalului Buzău.
Încă de la începutul procesului, judecătorii buzoieni au respins toate cererile părților, respectiv excepția autorității de lucru judecat invocată de către Agenția Națională de Integritate București, precum și cererile, ca fiind neîntemeiate, depuse de Dumitru Constantin, de Săndel Laurențiu Constantin și de viceprimarul Victor Potoceanu privind suspendarea actului administrativ reprezentat de raportul de evaluare din 2013 emis de către Agenția Națională de Integritate.
Terenul respectiv, în suprafață de 1.184 metri pătrați, situat în comuna pe care încă o păstorește Titel Măleanu, în valoare 36.882 lei (aproximativ 8.402 euro), a fost câștigat de fiul său, Săndel, în urma unei licitații organizate de către Consiliul Local al Comunei Mărăcineni. Inspectorii de integritate au stabilit că semnând contractul respectiv, primarul Dumitru Constantin a încălcat legea. Primarul comunei Mărăcineni a negat tot timpul că ar fi făcut vreo ilegalitate și a atacat în instanță decizia ANI. Însă, până acum nu prea a avut sorți de izbândă. Constantin Dumitru a epuizat cam toate căile de atac a raportului de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate, fiindu-i respinse până acum aproape toate acțiunile în instanță, până la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Însă a reușit să amâne o decizie finală, astfel încât decizia ANI să nu rămână definitivă până la încheierea mandatului actual și să-l împiedice să candideze iar în vară. Luna trecută, Curtea Supremă a decis să trimită la Curtea de Apel Ploiești o cerere a primarului de la Mărăcineni de suspendare a executării sentinței civile din 12 februarie 2014, judecătorii motivând că nu este de competența lor să judece această solicitare. În prezent la ICCJ se află în procedură de filtru un recurs al lui Măleanu ce vizează aceeași decizie ANI. În acest fel, Dumitru Constantin mai câștigă timp în speranța că procesul va fi lungit cât să apuce să-și depună candidatura pentru un nou mandat de primar.
De la Prefectură i s-a spus să semneze
Conform unui comunicat al Agenției Naționale de Integritate, Dumitru Constantin a încălcat dispozițiile art. 75 din Legea nr. 393/2004, potrivit căruia „aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru soț, soție, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv (…)“ și dispozițiile art. 76 din Legea nr.161/ 2003, potrivit căruia „primarii (…) sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I (…)“.
În pofida faptului că legea este clară, iar judecătorii i-au arătat, până acum că, într-adevăr s-a aflat în conflict de interese, Dumitru Constantin, și-a creat propria viziune despre situație.
„Au spus că este un posibil conflict de interese, nu conflict de interese. Conflictul administrativ nici nu se pedepsește (..) Eu consider că nu a fost conflict de interese, pentru că nu eu am inițiat proiectul, nu am organizat și nu am participat la licitație. Doar am semnat în calitate de ordonator principal de credite. Am întrebat atunci la Prefectură și mi s-a spus că nu e nicio problemă dacă semnez“, declara anul trecut primarul Dumitru Constantin pentru o publicație locală, după ce a cerut revizuirea hotărârii pe fond.
„Persoana (…) față de care s-a constatat existența conflictului de interese (…) este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică (…) pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului“, precizează ANI.