„Născut liber“, lansare marca Țapinarii și Fără Zahăr, la Buzău

   Pentru sâmbătă seară vă puteți programa un dublu concert cu trupe care îmbină mu­zi­ca, ironia și umorul. Țapi­na­rii și Fără Zahăr vin să lanseze no­ului single comun – „Născut liber“.

   În Casa celor 7 Arte, cu începere de la ora 20.00  va cânta mai întâi „trupa vocal instrumentală de două voci și o chitară“, Țapinarii, supranumiți „trubadurii pentru divorțuri“, pe ritmuri de folk alternativ fără influențe.

   Artiștii au nouă materiale discografice – cele mai recente – best off -ul „2010 ani de folk alternativ“, apărut în 2010 și editat de Jurnalul Național în 50.000 de exemplare, și „Visul Românesc“, editat în 2013, în 20.000 de exemplare, de Academia Cațavencu, și reeditat în 2015. Membrii trupei, Cosmin Covei, absolvent al Facultatii de Regie de Film, și Adrian Tă­nase, absolvent al Facultatii de Jurnalism, au format Țapinarii în 2001. Sunt singura trupă care are un turneu național Anti-Valentine’s Day, turneu ce luptă împotriva dulcegă­riilor ipocrite. Ca să vă convingeți că merită să le dedicați o seară integral, vă amintim că trupa a fost invitată în cele mai importante festivaluri din România – Stufstock, Peninsula, Bestfest, Folk You, Festivalul de teatru Sibiu, TIFF Cluj, Anonimul Sf.Gheorghe, Plai Timișoara, Padina Fest, Sighișoara Medievală, Gurasada Route 68, Bucharest Comedy Week, diverse festivaluri folk, festiva­luri de carte și film. De asemenea, au colaborat cu foarte mulți artiști neconvenționali cum ar fi Florin Piersic Jr., Ada Milea, Alina Manole, Florin Chilian, Fără Zahăr, Daniel Iancu sau  Cosmin Vaman.

   Cea de-a doua trupă ce va urca pe scena Cafenelei sâm­bătă seara este Fără Zahăr, „o trupă de muzică și umor“, abordând mai multe genuri muzicale pe versuri comice, de sa­tiră socială, cu teme inspirate din viața satului. Soliștii trupei provin din „regiunea Moldova a României“ și cântă predominant în graiul moldovenesc. Deci, umor, muzică și voie bună!