Două apartamente închiriate în Buzău, laptopuri cu conexiune la internet, mai multe telefoane mobile şi două ,,prestatoare“. De atât au avut nevoie doi indivizi, unul din Bucureşti şi altul din Giurgiu, pentru ca în mai puţin de cinci luni să facă o mică avere, estimată la aproape 200.000 de euro, din prostituţie.
Proxeneţii, unul de 49 de ani şi celălalt de 34, au venit la Buzău anul trecut, la începutul lunii decembrie, au închiriat două apartamente, în zone centrale ale oraşului, în care au cazat două prostituate, una de 41 de ani, adusă de primul din Capitală, şi alta de 20 de ani, buzoiancă din Bozioru. Apoi au pus pe picioare afacerea, racolând clienţi din mediul online, printr-un site de specialitate. Astfel, „fetele“ au ajuns să aibă şi 15 clienţi pe zi, care plăteau câte 100 de lei pentru fiecare act sexual. Fetele prestau aproape non-stop, astfel că, în scurt timp, indivizii au strâns o mică avere şi au început să investească în diverse bunuri. Cum unui om de afaceri respectat îi stă bine într-o maşină de lux, individul din Giurgiu şi-a achiziţionat iniţial un VW Touareg, pe care, pe 15 aprilie, l-a schimbat cu un BW 318i.
Oamenii legii erau pe urmele lor încă de când au demarat „afacerea“ la Buzău, iar luni au descins în cele două locaţii închiriate de proxeneţi în municipiu.
În urma percheziţiilor, poliţiştii de la Investigaţii Criminale din IPJ au ridicat 2.600 de lei şi 600 de euro, laptop-uri, telefoane mobile şi bijuterii, precum şi autoturismul de lux al giurgiuveanului.
Marţi dimineaţă au fost duşi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău pentru audieri. Indivizii au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile.
„În urma celor două percheziţii efectuate, ieri, în Buzău, poliţiştii de investigaţii criminale au reţinut, pentru 24 de ore, doi bărbaţi care ar fi înlesnit practicarea prostituţiei de către două femei.
La data de 18 aprilie, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Buzău – Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău, sprijiniţi de luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au efectuat două percheziţii domiciliare în municipiul Buzău, la persoane bănuite de proxenetism.
În urma documentării activităţii infracţionale a unui bărbat, de 49 de ani, din Bucureşti şi a unui bărbat, de 34 de ani, din Giurgiu, a reieşit că, în perioada decembrie 2015-aprilie 2016, aceştia ar fi închiriat pe raza municipiului Buzău două locuinţe destinate practicării prostituţiei de către o buzoiancă de 20 de ani şi o bucureşteancă de 41 de ani.
În urma percheziţiilor efectuate, ieri, poliţiştii au ridicat 2.600 de lei şi 600 de euro, două laptopuri, 10 telefoane mobile, 50 de grame de bijuterii din aur, precum şi un autoturism folosit de către persoanele implicate în activitatea infracţională.
De asemenea, la sediul poliţiei au fost conduse mai multe persoane, pentru audieri.
Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţişti, pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, cu propunere de arestare preventivă“, se precizează într-un comunicat de presă transmis de IPJ Buzău.