- Buzoienii au pierdut la Baloteşti şi duc grija retrogradării
Gloria Buzău a bifat una dintre cele mai slabe reprezentaţii în deplasarea de la Baloteşti, şi jucătorii antrenaţi de Ion Viorel au început să aibă emoţii în privinţa menţinerii în liga secundă. În aceeaşi etapă, Rapid CFR Suceava s-a impus sub Pietricica, iar Bucovina Pojorâta a câştigat confruntarea cu ACS Berceni.
Etapă neagră pentru divizionara secundă Gloria Buzău. Jucătorii grupării din Crâng au pierdut cu 2 la 0 întâlnirea cu CS Baloteşti disputată în deplasare, graţie reuşitelor „semnate“ de Antonache şi Bâtfoi, în minutele 35, respectiv 77. Nici celelalte rezultate înregistrate în această rundă a play-off-ului ligii secunde la fotbal nu au fost de partea buzoienilor. Rapid CFR Suceava s-a impus în deplasarea de la Piatra Neamţ, în compania celor de la Ceahlăul, cu 2 – 0, iar sucevenii s-au apropiat la un punct distanţă de formaţia antrenată de Ion Viorel, aceeaşi diferenţă care îi separă pe „glorioşi” de echipa din Berceni. Bucovina Pojorâta speră să rămână în liga secundă după ce a trecut, la limită, scor 1 la 0, pe teren propriu de ACS Berceni. După primele două etape din play-off-ul seriei I din Liga a II-a, lider este ACS Berceni, cu 17 puncte, urmată de Gloria Buzău, cu 16, şi CS Baloteşti şi Rapid CFR Suceava, ambele cu câte 15. Etapa viitoare, buzoienii vor întâlni în Crâng sucevenii de la Rapid.