Cele patru meciuri din sferturile Cupei se joacă în aceeaşi zi

   Asociaţia Judeţeană de Fotbal Buzău a stabilit sferturile de finală ale Cupei României, faza judeţeană. Meciurile, care se vor disputa într-o manşă unică, vor avea loc miercuri, cu începere de la ora 16,00. Cea mai interesantă confruntare din „sferturi” o reprezintă întâlnirea dintre Montana Pătârlagele şi Avântul Spartac Zărneşti.

   Miercuri, la sediul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Buzău, a avut loc tragerea la sorţi a fazei sferturilor de finală din Cupa României. Faza judeţeană a celei mai vechi întreceri din ţară programează următoarele partide:

   Sferturi de finală, Cupa României – faza judeţeană miercuri, 20 aprilie 2016

  Cereanim Smeeni – Înfrăţirea Zoiţa

   AS Balta Alba – Petrolul Berca

   Montana Pătârlagele – Avântul Spartac Zărneşti

   Pescăruşul Luciu – Voinţa Lanurile

   Partidele se vor disputa pe terenul primei formaţii, iar în caz de egalitate, după 90 de minute se vor juca două reprize a câte 15 minute. Dacă în continuare egalitatea persistă, se va trece la executarea loviturilor de departajare.