Reprezentanții Muzeului Județean se vor afla aproape de elevii buzoieni în perioada Săptămâna Școala Altfel. Muzeografii vor merge în școli și vor invita elevii să ia parte la manifestările organizate în cadrul muzeului.
Unul dintre primele evenimente va avea loc luni, 18 aprilie, în cadrul Colegiului „M. Eminescu“. Este vorba despre manifestarea intitulată „Din pământ până în vitrină“, coordonată de dr. Daniel Costache, cercetător științific la Muzeul Județean.
„Va fi o prelegere publică cu rolul de a explica elevilor cum ajunge un artefact de la stadiul de descoperire arheologică la cel de exponat într-un muzeu. De asemenea are și rolul de a explica elevilor care sunt oamenii din spatele acestei munci titanice: arheologii, restauratorii, conservatorii, custozii, designerii etc. O să vorbim despre noțiuni de legislație în domeniu, despre documentația care se întocmește și care este, să spunem, «behind the scene». În plus este vorba despre toată munca, tot efortul pe care vizitatorul îl judecă prin prisma exponatului, prin prisma ambientului expozițional și a stării de spirit pe care o produce vizita la muzeu“, a declarat Daniel Costache.