Ce soluţii are Gloria dacă nu scapă de faliment

   Tribunalul Buzău a respins, luni dimineaţă, prelungirea planului de reorganizare al FC Gloria Buzău, decizie care echivalează cu desfiinţarea clubului căruia i-au fost puse bazele în 1973. Buzoienii au o săptămână la dispoziţie pentru a ataca decizia instanţei. O alternativă ar fi înfiinţarea unui nou club, idee susţinută şi de autorităţile locale.

   Sfârşitul Gloriei Buzău ar putea veni într-o săptămână, dacă oficialii clubului din Crâng nu atacă decizia Tribunalului Buzău, care a hotărât, luni, să nu prelungească planul de reorganizare al formaţiei prezidate de Dan Tulpan. Ion Viorel, antrenorul Gloriei, a prevestit decizia instanţei încă de la sfârşitul partidei cu Bucovina Pojorâta.

   Antrenorul buzoienilor a spus că situaţia actuală a Gloriei este una foarte dificilă, atât din punct de vedere financiar, cât şi sportiv.

   Managerul general al buzoienilor a pus punct războiului tacit dintre Gloria Buzău şi Federaţia Română de Fotbal. „Vioară” şi-a cerut scuze faţă de preşedintele Răzvan Burleanu şi de secretarul ­ge­neral Gabriel Bodescu pentru vorbele aruncate de-a lungul vremii şi a lăudat iniţativa acestora de a realiza la Buzău un Centru de Excelenţă.

   Dacă FC Gloria Buzău va intra în faliment, autorităţile locale îşi doresc să înfiinţeze o nouă echipă, pe care să o susţină financiar, după mo­delul echipei de rugby Stejarul. În calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Adrian Petre, care este şi preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal, a confirmat acest lucru.

   Noul club înfiinţat în asociere cu autorităţile locale ar urma să evolueze în al treilea eşalon al fotbalului românesc, lucru posibil doar cu derogare din partea FR, a fost realizabil în opinia aceluiaşi Adrian Petre.

   Sâmbătă, Gloria Buzau este programată în cea de-a doua etapă a play-off-ului seriei I din liga secundă, când ar trebui să întâlnească în deplasare CS Baloteşti. Clubul buzoian se afla în procedură de insolvenţă de peste trei ani, perioadă în care a încercat să-şi achite restanţele către diverşi creditori şi mai ales către instituţiile statutului.