Cu câteva kilograme în plus, părul mai alb, dar cu acelaşi farmec care l-a făcut celebru, Sebastian Papaiani s-a întors la Buzău după 20 de ani de la premiera care ridica pentru prima dată cortina Teatrului „G. Ciprian”. Emoţionat, marele actor a fost, duminică, la sărbătoarea teatrului buzoian, fiind aplaudat la scenă deschisă. Dintre cei cinci actori rămaşi în viaţă, care au făcut parte, în 1996, din distribuţia spectacolului „Omul cu mârţoaga”, regia Tudor Mărăscu, la festivitatea de la Buzău au mai fost prezenţi doar Diana Lupescu şi Ion Bătinaş.
Din păcate, de la eveniment au lipsit şi foştii directori ai Teatrului „G. Ciprian“, Răzvan Dincă şi Marinela Ţepuş, iar sala nu a fost plină, aşa cum era de aşteptat la o festivitate atât de importantă.
Directorul teatrului buzoian, Gina Chivulescu, a oferit actorilor diplome şi plachete omagiale, festivitatea fiind urmată de spectacolul „Fii cuminte, Cristofor!” în regia Dianei Lupescu.
Rememorând clipele trăite în urmă cu 20 de ani, când la Buzău se juca primul spectacol produs de Teatrul „G. Ciprian“, Sebastian Papaiani şi Diana Lupescu au lăcrimat, mărturisind că le este dor de cei din distribuţie care au încetat din viaţă (Emil Hossu, Ion Pavlescu, Geo Costiniu, Radu Panamarenco, Ion Siminie, regizorul Tudor Mărăscu).
Papaiani: „La primul spectacol la Buzău am văzut femei cu lornion“
„Nu obişnuiesc să lăcrimez, dar acum sunt foarte emoţionat. Nu ştiu când au trecut atâţia ani. Îi mulţumesc colegului meu de la Teatrul Odeon, regretatului Paul Ioachim (n.r., directorul teatrului buzoian) pentru că el a fost pionierul acestei acţiuni. Cel mai important lucru a fost că teatrul din Buzău şi-a găsit public. La primul spectacol am văzut, după o pauză de mulţi ani, femei îmbrăcate în rochii de seară, lungi, unele purtau şi lornion. Am rămas atunci cu regretul că pe la Bucureşti nu am văzut aşa ceva. Noi, actorii, ne măsurăm viaţa prin întâlniri din astea, după 20 de ani. Suntem mai puţini acum: regizorul Tudor Mărăscu nu mai există, mulţi din distribuţie au pierit. Eu continui să joc, la Teatrul Act din Bucureşti”, a declarat Sebastian Papaiani.
Diana Lupescu: „Publicul buzoian este recunoscut de toţi actorii“
„Am început să iubesc mai mult teatrul românesc interbelic, ceea ce m-a făcut ca, după ce am terminat facultatea de regie, să vin, tot la Buzău, cu spectacolul meu de licenţă: «Fii cuminte, Cristofor!». Spectacolul se joacă de nouă ani cu mare succes. Amintindu-mi de primul spectacol al teatrului de la Buzău, mărturisesc că mi se face dor de Emil Hossu, de Tudor Mărăscu (n.r., începe să plângă). Aşa suntem noi actorii, mai sensibili, nu ne băgaţi în seamă. Dacă nu am fi aşa, poate că nu am reuşi să va impresionăm pe scenă. Teatrul din Buzău are, după 20 de ani, o sală care vă face cinste. Publicul buzoian este unul de excepţie, recunoscut de toţi actorii cu care eu am lucrat. Spectacolul de teatru are în public un partener important. Dacă nu ai cu cine să joci, dacă nu există flux între public şi scenă, spectacolul cade. Vă doresc să rezistaţi în continuare”, a declarat Diana Lupescu.
Ion Bătinaş: „Îmi amintesc cum încălzeam sala alături de ceilalţi actori“
„Când am jucat la Buzău, acum 20 de ani, eram proaspăt absolvent de UNATC, proaspăt angajat al Teatrului Odeon şi veneam aici să joc pe o scenă proaspătă, într-un teatru proaspăt. Era un sentiment special, ca atunci când realizezi fundaţia unei clădiri, sperând că într-o zi va atinge norii. Era pentru mine al treilea spectacol în care jucam. Îmi amintesc cum încălzeam sala alături de ceilalţi actori şi cât am fost de bucuroşi să vedem cum se umple sala şi că tot ceea ce am făcut căpăta un rost. Mă bucur să vă văd că astăzi continuaţi ceea ce s-a început acum 20 de ani”, a declarat Ion Bătinaş.
„Perioada în care am lucrat la Teatrul «G. Ciprian» a fost cea mai grea şi mai frumoasă perioadă din viaţa mea. Cine crede că la teatru se munceşte ca într-un concediu de odihnă se înşală. Nu toţi ştiu ce înseamnă repetiţie, culise, administraţie într-un teatru. Când am venit în teatru aveam două cărţi publicate, după cinci ani, când am plecat din teatru am publicat 25 de cărţi. Asta dovedeşte că aici m-am format. Paul Ioachim a fost pentru mine ca un tată. Nici dacă eram copil de prinţ şi eram trimis la studii speciale, nu reuşeam să mă transform aşa cum a reuşit Paul Ioachim. Zilnic luam lecţii de la el. Am avut ocazia să cunosc actorii dincolo de scenă”, a declarat publicistul Marin Ifrim.