Biroul de Investigare a Criminalităţii Economice Râmnicu Sărat a deschis un dosar penal pe numele primarului comunei Topliceni, Viorel Panţuru, bănuit de delapidare şi abuz în serviciu, după ce o plângere în acest sens a fost depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm. Sărat. Primarul din Topliceni este acuzat de mai multe fapte cu iz penal, dintre care cea mai gravă pare a fi aceea a însuşirii unor sume de bani din bugetul local, bani proveniţi din încasarea de impozite locale şi amenzi, după o reţetă oarecum asemănătoare pusă la cale de funcţionarii de la Direcţia Economică a Primăriei Buzău, cu deosebirea că, în cazul ultimilor, a fost vorba doar despre ,,radierea” unor asemenea obligaţii fiscale către persoane şi firme din ,,grupul de la Grand”. În cazul Primăriei Topliceni, lucrurile par şi mai grave, dat fiind că respectivele dări şi amenzi ar fi fost încasate, dar banii ar fi fost însuşiţi de persoane din interiorul instituţiei. Conform persoanei care a formulat plângerea, frauda s-ar întinde pe parcursul a trei ani (intervalul 2013-2015), iar paguba ar fi de ordinul zecilor de mii de lei. Conform documentelor în posesia cărora am intrat, în anul 2014 ar fi vorba despre suma de 8.766,64 lei, iar în 2013 paguba s-ar ridica la 8.888,37. Plângerea este susţinută inclusiv cu copii ale chitanţelor unor persoane fizice care şi-au achitat dările către Primărie şi care nu figurează în evidenţe că ar fi avut, în anii respectivi, ceva de plată. Mai mult, se afirmă că fosta contabilă a Primăriei şi-ar fi dat demisia, fiindu-i teamă să fie părtaşă la asemenea matrapazlâcuri, şi a plecat la muncă în Anglia.
Jaf la drumul mare?
În sarcina primarului este pusă, de asemenea, executarea de mântuială a lucrărilor pentru aducţiunea de apă pentru satul Deduleşti, nefinalizate, de slabă calitate, la care s-au folosit materiale neconforme cu proiectul, fapt constatat şi de inspectorii financiari ai Camerei de Conturi. Aceştia au mai constatat că situaţia din teren nu corespunde celei scriptice prezentate de responsabilii executantului lucrărilor, o estimare a pagubelor astfel produse situându-se la nivelul a 90.000 lei.
De asemenea, Viorel Panţuru este acuzat că ar impune achiziţionarea de produse petroliere pentru Primărie de la staţia de carburanţi a familiei sale, dar şi de achizionarea, cu suma de 3.000 de euro + TVA, a unui buldozer second-hand care, după 123 de ore de funcţionare, a fost trimis la reparaţii la Brăila, reparaţii care au costat peste 28.000 lei. Mai mult, Primăria ar aloca anual peste 100.000 lei pentru igienizarea izlazurilor comunale, dar lucrările ar fi executate, în mod gratuit, de beneficiarii legii privind venitul minim garantat.