Deputatul Cezar Preda se va ocupa de reconfigurarea instituţională şi operaţională a Institutului de Studii Populare

   Secretariatul general al Partidului Naţional Liberal a decis că Institutul de Studii Populare va trece printr-un proces de reconfigurare instituţională şi operaţională, care va intra în responsabilitatea deputatului de Buzău Cezar Preda, vicepreşedinte al PNL şi purtător de cuvânt al organizaţiei Bucureşti.

   ,,Am dori, cu această ocazie să vă mulţumim tuturor pentru susţinerea voastră în desfăşurarea a 76 de programe de succes în ultimii doi ani. Am reuşit împreună să antrenăm şi să susţinem aproape 5.000 de participanţi în leadership, comunicare politică, administraţie publică, precum şi în multe alte domenii, ultimul program fiind desfăşurat la Constanţa, unde ne-am bucurat de prezenţa a aproape 100 de participanţi. Pe parcursul celor aproape doi ani, au participat la programe membri simpli, membri ai Tineretului Naţional Liberal, membri ai Organizaţiei Femeilor ­Li­berale, independenţi, membri sau conducători de ONG-uri, profesori, academicieni, scriitori, primari şi alte oficialităţi. Fiecare dintre ei a contribuit la succesul proiectelor noastre“, se mai arată în mesajul Institutului de Studii Populare.

   Conform siteului ISP, ­mi­siunea fundamentală a acestuia este să contribuie la prosperitatea României şi la consolidarea valorilor demo­cratice în România şi în regiune. ,,ISP îşi propune să contribuie la dezvoltarea şi promovarea doctrinei populare în România, să proiecteze şi să recomande politicile publice necesare unei guvernări eficiente de centru-dreapta. Aflat în serviciul naţiunii române şi al cetăţenilor săi, ISP va promova valorile naţionale şi occidentale de centru-dreapta, va promova libertatea economică, politică şi religioasă, dar şi ­res­ponsabilitatea civică. În acest scop, ISP va elabora studii de analiză politică sau analiza politicilor publice şi alte ­pu­blicaţii similare, va organiza şi susţine grupuri de lucru, ­se­minarii, forumuri de dezbatere şi şcoli de training”, se mai arată pe site-ul Institutului de Studii Populare.