În anul în care împlineşte 45 de ani, Gloria Buzău, cel mai cunoscut club sportiv din judeţ, îşi poate încheia activitatea. Contractul prin care primea bani de la Primăria Buzău a expirat şi nu poate fi reînoit din cauza datoriilor clubului din Crâng.
Primarul interimar Fănică Bîrlă a precizat că formaţia din Crâng nu este eligibilă pentru a primi fonduri nerambursabile de la municipalitate.
Preşedintele Gloriei a confirmat, zilele trecute, că scenariul sumbru se poate adeveri în această vară. Preşedintele Gloriei, Dan Tulpan a adăugat că mai multe cluburi din ţară vor dispărea din cauza cadrului legislativ defectuos.
Şeful Gloriei speră ca buzoienii să găsească o soluţie pe ultima sută de metri, pentru ca echipa să îşi continue activitatea.
Conducătorii clubului din Crâng iau în calcul inclusiv înscrierea în liga a treia, unde cheltuielile de funcţionare sunt considerabil reduse.