Preşedintele Consiliului Judeţean şi-a dat seama că nu mai poate aburi pe nimeni cu textele pe care le recita ori de câte ori era chestionat pe tema deschiderii noii Maternităţi de pe strada Victoriei ori a demarării lucrărilor de la posul de la Vadu Paşii. Petre Emanoil Neagu a anunţat, joi, după şedinţa Consiliului Judeţean, că nu mai vrea să avanseze niciun termen privind începerea lucrărilor de reabilitare a podului de la Vadu Paşii şi că nu va mai face nicio declaraţie în acest sens decât în momentul în care va putea invita presa să constate demararea lucrărilor.
„Aşa cum am făcut atât de multe declaraţii şi despre Maternitate, care, la un moment dat, cum spuneam eu generic, devenise practic o Fata Morgana, am făcut afirmaţii şi despre lucrările de la podul de la Vadu Paşii. Nu mai vreau să fac, vreau să vă invit în momentul în care încep lucrările”, a spus Neagu, care a mai susţinut că deschiderea noii Maternităţi este o chestiune de zile: „Pentru că probabil nimeni nu a crezut, şi vreau să spun un lucru foarte clar, nu este pentru că noi nu ne-am pregăti de campanie electorală, acum s-au finalizat toate lucrările necesare pentru buna funcţionare a Maternităţii, şi în cel mai scurt timp Maternitatea va funcţiona. Nu este decât o chestiune de zile, aşa se va întâmpla şi cu podul de la Vadu Paşii”.
Aşa că lucrurile rămân cum se stabilise de mult: Maternitatea se va deschide în preajma alegerilor locale, iar lucrările de la podul de la Vadu Paşii vor începe când responsabilii Consiliului Judeţean se vor dumiri care dintre cele două edificii – podul rutier sau cel de cale ferată – este proiectat şi construit de Anghel Saligny.