Inginerul Andrei Barac este, începând de ieri, în mod oficial, candidatul la funcţia de primar al municipiului al Partidului România Unită, şi a fost prezentat presei de preşedintele acestei formaţiuni politice, deputatul Bogdan Diaconu, care a venit la Buzău însoţit de vicepreşedintele PRU Florin Antoniu, liderul organizaţiei dâmboviţene. Diaconu a spus că formaţiunea politică pe care o conduce va prezenta, la Buzău, în vederea alegerilor locale din 5 iunie, liste complete pentru Consiliul Local Municipal şi pentru Consiliul Judeţean, nutrind speranţa că un număr cât mai mare de unităţi administrativ-teritoriale din judeţ vor fi ,,acoperite” cu candidaţi la primării şi la consiliile locale.
Candidatul la Primăria Buzău al formaţiunii, Andrei Barac, a precizat că oferă electoratului buzoian şansa de a alege un candidat ,,din afara sistemului corupt”, din afara partidelor care au câştigat până acum alegerile ,,prin diverse tertipuri, diverse manipulări, nu beapărat ilegale, dar imorale”, care au condus către ,,un compromis al alegătorilor cu clasa politică”. Printre argumentele sale în favoarea unui vot care să-l crediteze pentru funcţia de primar se numără acelea că, odată ajuns în Palatul Comunal, nu-şi va schimba nici nevasta, nici apartamentul şi nici nu-şi va cumpăra o maşină mai scumpă.
Când vine vorba despre argumentele pentru care buzoienii ar trebui să-l voteze – buzoienii care au probleme nu doar de principii, ci unele concrete -, discursul lui Barac devine ceva mai eliptic: ,,Vorbim despre problemele materiale. Acelea se rezolvă în mod specific şi direct, punctual, nu putem vorbi despre chestiuni de ansamblu. În ceea ce priveşte ansamblul problemei, să ştiţi că Primăria, bine gospodărită, poate aduce economie în buget, deci taxe care pot să diminueze, Primăria poate aduce locuri de muncă prin investiţia pe care trebuie să o facă în plan zonal, strict, banii de la Primărie trebuie să se învârtă în jurul municipiului, pentru a crea şi locuri de muncă, şi pentru a crea şi alţi bani. Circulaţia banului în sistemul economic este principalul argument pentru care acest sistem este foarte prost. Banii de investiţii au fost băgaţi în buzunar înainte ca banii aceia să producă investiţia. S-au furat înainte de a produce o grămadă de bunuri”, a spus Andrei Barac.
În schimb, preşedintele Partidului România Unită, deputatul Bogdan Diaconu, a precizat că toţi candidaţii PRU la funcţiile de primar vor avea câteva puncte comune pentru întreaga ţară, cum ar fi un audit al primăriilor pe ultimii 26 de ani, cu sarcină concretă de recuperare a prejudiciilor constatate, precum şi orientarea contractelor cu atribuire directă strict către firme locale: ,,Vor fi câteva lucruri care vor fi incluse în programele tuturor candidaţilor la nivel naţional, şi sunt lucruri de principiu. De exemplu, există o modă ca cine vine să facă un adudit al situaţiei Primăriei, ca să spună ce moştenire grea a primit. Nu, noi vom face un audit pe 26 de ani, de la Revoluţie încoace, să ştie toată lumea ce s-a furat şi ce matrapazlâcuri s-au făcut în acea instituţie publică, iar aceste lucruri vor fi aflate şi de către DNA. Dar cea mai importantă misiune este ca, dacă domnul Barac ajunge primar la Buzău, nu doar să arate ce s-a furat, ci să facă demersurile pentru recuperarea prejudiciilor şi folosirea banului pentru comunitatea buzoiană. Pe de altă parte, un alt element care va fi şi în programul domnului Barac va fi acela că tot ce înseamnă achiziţie publică directă, conform Legii achiziţiilor publice – adică 30.000 euro la servicii şi 120.000 euro la lucrări publice – vor fi atribuite numai către firme din comunitate, numai către firma buzoiene, astfel încât banii să rămână în comunitate”, a spus Bogdan Diaconu.