Consilierul județean al Alianței Liberalilor și Democraților, Gheorghe Vlase, se solidarizează cu revendicările cadrelor medicale din Spitalul Județean Buzău, care, începând de luni, se află în grevă japoneză, el considerând cererile acestora justificate și legale, având în vedere „condițiile deplorabile în care se află această unitate și salariile mizere pe care le au angajații acestei instituții“.
Vlase afirmă, prin intermediul unui comunicat de presă, că, în calitatea pe care o are, va ridica problema și va o susține în plenul Consiliului Județean: „Consider că trebuie luate măsuri urgente în cadrul acestei unități spitalicești, pentru a o putea ridica la standardele europene și a creea posibilitatea atragerii de noi cadre medicale specializate la Spitalul Județean Buzău. Voi ridica această problemă și o voi susține în ședințele lunare ale Consiliului Județean Buzău, deoarece sănătatea cetățenilor județului nostru este o problemă majoră“, afirmă consilierul județean ALDE.
Solicitările medicilor se referă la aplicarea prevederilor Legii 284/2010 privind salarizarea unitară în Sănătate, în sensul reîncadrării personalului având ca valoare de referință salariul minim brut pe economie de 1.250 lei, acordarea tuturor sporurilor, calculate la salariul efectiv, sporul de condiții deosebite de muncă, sporul de doctorat. De asemenea, ei cer respectarea normei și a timpului de muncă, de repaus pentru toate categoriile de personal din Sănătate, prin reducerea până la eliminare a deficitului de personal, care a determinat la o normă de muncă efectivă mare, timp de repaus și de refacere mai redus decât cel de muncă. Alte solicitări ale medicilor se referă la asigurarea în regim gratuit și prioritar a serviciilor medicale acordate personalului din sănătate, precum și la creșterea valorii de decontare pentru serviciile medicale din spitale, ambulator și medicina de familie.