Presiunea din cortul Bake Off România creşte de la o săptămână la alta, iar concurenţii devin din ce în ce mai conştienţi că îşi pot păstra locul în competiţie doar dacă excelează în tainele cofetăriei. După adjudecarea titlului de cofetarul săptămânii, în ediţia cu numărul 4, buzoianca Irina Bucur a mai primit un premiu important, de data aceasta la proba tehnică propusă de Simona Pope, realizând unui tort perfect cu trei mousse-uri de ciocolată.
După prima probă de semnătură de luni, unde Robert, Daniel şi Mihaela au reuşit să se remarce prin deserturile pe care le-au pregătit, a venit rândul probei tehnice, care a ridicat clar nivelul în cortul Bake Off România. Potrivit juraţilor, un astfel de desert i-a pus în dificultate pe participanţi datorită tehnicii de preparare, unde Irina i-a cucerit pe juraţi cu exemplarul ei şi a primit aplauze din partea celorlalţi opt colegi. La ultima probă însă, buzoianca a izbucnit din nou în lacrimi ca şi ediţia trecută, pentru că şi-a adus aminte iar de copiii ei, Teo şi Tibi, ajunşi în grija tatălui după divorţ.
Buzoianca de 34 de ani a gătit o prăjitură specială intitulată ,,Soarele şi Luna”, după caracterele celor doi copii care i-au scris o scrisoare de motivaţie adusă în concurs de către Iulia Vântur. Irina a spus că ei sunt cel mai mare suport pentru ea în această competiţie şi că doar datorită lor îşi va continua această pasiune de cofetar, pentru a-i face pe ei mândri de ea. Acest preparat nu i-a adus însă şi o nouă medalie, dar la finalul celor trei probe a declarat că va dori să plece din această competiţie câştigătoare, pentru a-şi putea da avansul pentru un apartament în care să se simtă „acasă” alături de cei doi copii. În concurs au mai rămas doar opt concurenţi în lupta pentru marele premiu de 25.000 de euro şi titlul de Cel mai bun cofetar amator din România.