Accident cumplit pe E85, la Limpeziș. O femeie de 80 de ani a murit, iar fiica sa și ginerele sunt răniți grav

Accident grav în această după-amiază pe drumul european 85. O femeie de aproximativ 80 de ani și-a pierdut viața după ce mașina în care se afla s-a răsturnat pe câmp. s-a întâmplat la ieșirea din localitatea Limpeziș, spre Buzău. Din primele informații, șoferul mașinii, un vâncean de 55 de ani, ar fi adormit la volan, mașina, un Nissan, a intrat pe contrasens, a lovit violent, un copac de pe marginea drumului, apoi s-a răsturnat pe câmp. Din cauza impactului puternic, femeia de 80 de ani, soacra șoferului, a fost proiectată din mașină și a murit pe loc. Bărbatul și soția acestuia, aflată pe bancheta din față, dreapta au fost grav răniți. A fost nevoie de echipe de descarcerare pentru ca cei doi răniți să fie scoși din autoturism.