Ceea ce mă surprinde e faptul că foarte multă lume știe și la fel de multă lume consideră aproape normal fenomenul. Apoi, când încerc să subliniez contrariul opțiunii, tot atâta lume dă din cap cunoscător, cu o expresie care vrea să spună „așa vă trebuie“. Doar că nu pricep de ce ar crede „lumea“ că doar politicienii / partidele o pățesc la alegeri.
De la sfârșitul anului trecut, s-a vorbit ritos, sentențios, într-o reală atmosferă de urgență, despre reformarea clasei politice, despre oameni noi, tehnocrați, independenți, orice numai vechi și hoți și corupți și traficanți de influență, lacomi și nerușinați să nu mai fie în fruntea bucatelor țării. Mai cu chef, mai fără chef, mai cu silă, mai de nevoie, mai cu exagerări, mai cu ironie, s-au așezat pe masa publică criterii de integritate și a început tăierea capetelor. Au apărut alte nume, alte figuri și, bineînțeles, sondajele care arată tendința, încotro merge opinia publică, pe cine ar alege, dintre numele propuse, să devină edili, mai mari sau mai mici.
În București, de exemplu, în sondajele care măsoară figurile publice au fost introduse numele actualilor primari, unii suspendați din funcție, majoritatea în libertatea controlului judiciar. Dacă, în iunie anul acesta (e adevărat, pică tot în Duminica Orbului din naștere, precum în 20 mai 1990, când FSN și Ion Iliescu primeau acel scor care nu se potrivea nicicum cu Revoluția din Decembrie 1989, unde se striga „Jos comunismul“) ar candida Sorin Oprescu, Andrei Chiliman, Marean Vanghelie, Popescu zis Piedone, ar fi victorioși. Nu se încadrează niciunul în criteriile de integritate, ba din contră, ar intra în galeria celor care ar trebui să traverseze trotuarul pe cealaltă parte când se întâlnesc cu cetățeanul cocoșat de mandatele lor. Dar nu, sondajele spun altceva: că oamenii doresc altă clasă politică, figuri noi, cum spuneam mai sus, ca să nu mă repet, dar ar vota tot Oprescu, Vanghelie, Chiliman, Piedone. E doar pentru București fenomenul? Nicidecum. La Brașov, tot Scripcaru e cel mai bun în sondaje, la Târgu Mureș, Dorin Florea, la Bacău, nici Stavarache nu se clatină din frunte, la Slatina, Darius Vâlcov, cel cu seiful în cimitir. Și sunt convinsă că oricare dintre cei trimiși în judecată pentru fapte de corupție își pot recâștiga mandatele fără eforturi electorale prea mari.
Să fie memoria colectivă atât de capricioasă? Să fie o diferență atât de mare între ce spunem și ce facem, inclusiv la nivelul alegătorului, nu doar în sânul politicienilor?
La fel de bine, constat că Traian Băsescu face rating, e catalizatorul luptei pentru drepturile și libertățile omului, e stegarul bătăliei împotriva abuzurilor băieților din Servicii de a asculta oricum, oriunde, oricând pe oricine, că descoperă indentitatea de procuror comunist a doamnei Macovei și cere disperat pentru binele țării să se modifice legile care dau atâta putere sistemului. Iar argumentul de a-l lua în serios e că „le spune, dom’le, bine, nu mai avem lideri, nu mai avem conducători“. Sigur, toată lumea știe, lumea care cere – din nou, pe bună dreptate – o clasă politică nouă, „altfel“, că Traian Băsescu a fost liderul și conducătorul acestei țări zece ani și nimic din ce spune acum că este greșit nu i-a fost străin, ba cred că a participat cu indicații și propuneri, inclusiv de numire și susținere a doamnei procuror Macovei, inclusiv ca acest „sistem ticăloșit“, pe seama căruia face rating, să își creeze tot contextul „neconstituțional“.
Ratingul de mai sus confirmă trist că, dacă ai vorbele la tine, faptele nu mai contează.
O să mă lămuresc despre aceste tendințe care arată natura duală a omului poate într-o viață viitoare. Și atunci voi putea spune că mi s-a îndeplinit dorința din viața anterioară. Pentru că mă număr printre cei care au înțeles la ce s-a referit actualul președinte. Viața anterioară era cea de dinainte de a deveni Președinte, adică cea până în noiembrie 2014, ca să fie mai limpede pentru toți revoltații dezamăgiți. Sunt sigură că în viața aceea a avut mai multe dorințe și unele se vor potrivi cu ale votanților, doar că trebuie ceva răbdare. Sloganul a fost „pas cu pas“, drept urmare fiecare dorință e luată pe rând. (Preluare cotidianul „Adevărul”)