Elevii și cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale Măgura, județul Buzău, sunt iarăși la început de drum cu al doilea proiect de parteneriat strategic în domeniul școlar. Este vorba despre un parteneriat doar între școli în cadrul programului Erasmus+ cu titlul ,,United we play, united we win: developing social skills and inclusive education through sport and outdoor activities“.
Reprezentanții Școlii Măgura mai au în derulare un proiect similar început în 2014, cu titlul „Reduce, Reuse, Recycle with joy of learning“ și care va fi finalizat în 2017. Noua colaborare se realizează acum cu alte șase țări europene pe teme legate de sport, sănătate și metode moderne de predare, învățare și evaluare. Aceste țări sunt: Italia, Islanda, Turcia, Bulgaria, Spania și Lituania. Perioada de implementare este 2015-2017.
„Noi, alături de aceste școli europene, am conceput un parteneriat în care ne-am propus să atragem copiii către școală și un stil de viață sănătos prin sport și activități în aer liber, așa cum sugerează și titlul acestuia. Deși activitățile specifice, cum ar fi concurs de desene pentru crearea unui logo sau realizarea în școală a unui spațiu de informare, au demarat din septembrie anul trecut, abia în perioada 21-24 februarie 2016 a avut loc prima întâlnire între parteneri în Islanda, Glerarskoli Akureyri. Acesta este orașul în care se află școala parteneră, situat la aproximativ 400 km de capitala țării, Reykjavík“, a declarat Dan Popescu, directorul Școlii Măgura.
La întrunire au participat, în principal, coordonatorii celor șapte țări, însoțiți de doi sau trei membri ai echipelor de proiect. De la Școala Măgura au luat parte directorul Dan Popescu, care este și coordonatorul organizației române, și profesorii titulari ai școlii Florin Falnicu și Tony Nicolae, ambii fiind membri ai echipei de implementare. Ei și-au prezentat școala, insistând asupra experienței lor în domeniul colaborării pe proiecte europene. Fiecare având un rol bine definit, ei au contribuit la luarea de decizii referitoare la evoluția proiectului, la conceperea de activități pentru elevi, potrivite cu obiectivele parteneriatului și vârsta grupului țintă, și la alcătuirea diferitelor chestionare ce vor măsura impactul asupra participanților de-a lungul timpului.