Trupa Smokie concertează la Buzău

    După prezenţa la Buzău a celebrei trupe Jethro Tull, o altă formaţie legendară concertează în faţa publicului buzoian. Este vorba despre Smokie, trupă care include Buzăul în turneul naţional, pe data de 15 mai. Concertul va avea loc la Sala Sporturilor, locaţie în care au intrat peste 2.100 de spectatori la concertul Ştefan Bănică din 2012.

   „Biletele la concert au preţuri diferite, în funcţie de poziţia în sală. Astfel, cel mai mic preţ este de 60 lei, apoi urmează bilete de 80 lei, 100 lei, 200 lei, 300 lei şi, cele mai scumpe, cele din faţa scenei, 400 lei. Recomandăm buzoienilor ca, indiferent de ce bilete vor alege, să le achiziţioneze, totuşi, din timp, pentru a găsi cele mai bune locuri. Acest eveniment a fost posibil şi la Buzău în baza unei colaborări între ADRENALITERA şi o firmă de impresariat din Timişoara. Vorbim despre un turneu format din zece spectacole, dintre care în primă fază vor avea loc concertele din Timişoara, Bucureşti, Bacău şi Buzău. Apoi, în luna iunie vor avea loc alte trei concerte, iar în toamnă încă trei”, a declarat Radu Fefceac, reprezentantul ADRENALITERA.

   Pentru rezervări şi bilete puteţi suna la telefon 0723/429.264. Biletele mai pot fi procurate de la Magazinul Hi-Hii de pe strada Cuza Vodă.

Doar un component a mai rămas din formula iniţială

   Smokie este una dintre cele mai longevive trupe rock, ce a lansat single-uri ce au re­voluţionat lumea muzicală. În cadrul evenimentului, formaţia va interpreta piese din perioada anilor ‘70, adorate de iubitorii muzicii rock, dar şi cântece de pe cel mai recent album lansat, „Take a Minute”, care s-a bucurat de succes.

   Trupa britanică Smokie a fost înfiinţată în 1964, cunoscând succesul în 1975 graţie celui de-al doilea album al său, „Changing All the Time“. Printre hiturile formaţiei se regăsesc piesele „If You Think You Know How to Love Me”, „Don’t Play Your Rock ‘n’ Roll to Me”, „Lay Back in the Arms of Someone” şi „Living Next Door to Alice”, „Mexican Girl”, „I’ll meet you at midnight” sau „Oh Carol”.

   Din componenţa de la începuturi, doar basistul Terry Uttley mai cântă în formula actuală. Solistul Mike Craft interpretează hiturile lansate iniţial cu Chris Norman pe post de vocalist.

   Smokie a fost catalogată drept cea mai bună trupă live din Europa. Piesa „Living Next Door To Alice’’ a înregistrat vânzări de peste zece ­mi­lioane de exemplare la nivel mondial. Trupa a avut 13 piese în Top 20 în anii ‘70 şi a vândut, până în prezent, peste 30 de milioane de discuri, albume şi single-uri la nivel mondial.

  În prezent, Smokie este alcătuită din Terry Uttley – chitară bas şi voce, Mike Craft – voce şi chitară, Mick Mc Cornell – chitară şi voce, Martin Bullard – clape şi Steve Pinnell – baterist.

  Trupa a venit pentru prima oară în România în 1993, într-un concert memorabil la Sala Polivalentă din Bucureşti.