A fost găsită sculptura lui Constantin Brâncuşi furată acum 11 ani din Cimitirul Dumbrava

Unul dintre cele mai mediatizate cazuri de furt de obiecte de artă din România a fost recent rezolvat de către poliţişti. Este vorba despre dispariţia bustului din bronz al avocatului Petre Stănescu, realizat de Constantin Brâncuşi ca parte a monumentului funerar „Rugăciune” de la Buzău. Bustul a fost furat din Cimitirul ,,Dumbrava“ în urmă cu 11 ani, odată cu cea de a doua dispariţie a ,,Rugăciunii“, iar de atunci nimeni nu a mai ştiut nimic de cele două lucrări.

Important de precizat este că atât ,,Rugăciunea“ cât şi bustul lui Petre Stănescu sunt două copii autorizate după lucrările marelui sculptor, incluse în patrimoniu, originalele aflându-se însă la Muzeul de Artă din Bucureşti.

Surse neoficiale spun că bustul a fost găsit de către cadrele DIICOT Bucureşti.

În anul 2014, Clubul Rotary a comandat o copie după lucrarea ,,Rugăciune“ care a fost amplasată în Cimitirul ,,Dumbrava“. Acum, după recuperarea bustului, se aşteaptă ca monumentul funerar să devină din nou complet după 11 ani. În momentul de faţă, mormântul lui Petre Stănescu este supravegheat cu camere video pentru a se evita producerea unui nou furt.

Lucrările originale, incluse în Tezaurul Naţional

„După ce Brâncuşi a realizat cele două lucrări, «Rugăciune» şi bustul lui Petre Stănescu, acestea au fost amplasate pe mormântul avocatului. În anul 1956, reprezentanţii Muzeului de Artă din Bucureşti au contactat reprezentanţii familiei pentru a cumpăra «Rugăciunea». După alţi câţiva ani, cei de la muzeu au cumpărat şi bustul lui Petre Stănescu, iar reprezentanţii familiei, care moşteniseră lucrările lui Brâncuşi, au condiţionat vânzarea de realizarea unor copii unu la unu după opera marelui sculptor. Astfel, pe mormântul fostului avocat Petre Stănescu au fost amplasate copiile autorizate ale lucrărilor, acestea având totuşi valoare artistică. Prima dată a fost furată doar «Rugăciunea», parcă în anul 1996, ea fiind găsită într-un depozit de lemne din Bistriţa. După ce a fost repusă pe soclu, a fost furată din nou prin 2005, cu tot cu bust”, povesteşte dr. Doina Ciobanu, fostul director al Muzeului Judeţean Buzău.

Istoricul Valeriu Nicolescu, fost angajat al Muzeului Judeţean, spune însă că statul român a luat lucrările lui Brâncuşi sub pretextul organizării unei expoziţii în Capitală.

„În anul 1958, Muzeul Naţional al Republicii Populare Române a preluat pentru a o prezenta într-o expoziţie, a inclus-o în Tezaurul Naţional, iar la Buzău a adus o replică. Apoi, la 13 martie 1976, a făcut acelaşi lucru şi cu bustul lui Petre Stănescu. Îmi amintesc că, în perioada în care eram la Muzeul Judeţean, a venit urmaşul proprietarilor, adică Nicoară Popovici Seceleanu, fiul Elizei Seceleanu, cea care comandase lui Brâncuşi realizarea monumentului după moartea soţului ei, şi a donat copiile. Îmi amintesc că eu am semnat actul”, a declarat istoricul Valeriu Niculescu.

În anul 2009, urmaşii Elizei Seceleanu au dat statul în judecată pentru a recupera cele două lucrări. Potrivit ProTv, oficialii Muzeului Naţional de Artă au refuzat să vorbească despre statutul juridic al ,,Rugăciunii“ lui Constantin Brâncuşi. Din actele depuse la Tribunal, rezultă că această celebră sculptură ar fi fost cumpărată de la proprietari pentru câteva zeci de mii de lei, în anul 1958.

Rugăciunea şi povestea de dragoste cu sfârşit trist, de la Buzău
   La baza „elaborării” acestui celebru grup statuar stă o fascinantă poveste de dragoste.
   „Eliza Stănescu, frumoasa şi iubitoarea soţie a avocatului buzoian Petre Stănescu, era fiica unui mare angrosist de cereale şi proprietar de moşii din judeţul Buzău, Nicolae Seceleanu. Isteţ, întreprinzător şi hotărât în afaceri, acesta se aciuase la Buzău din Săcelele Braşovului. Avea doi băieţi şi două fete. Una dintre ele era Eliza, slăbiciunea tatălui, cea care se va îndrăgosti nebuneşte de «gura de aur» a baroului buzoian de la începutul acestui secol, avocatul Petre Stănescu. Tânăr, elegant, distins, acesta stârnea invidia confraţilor de breaslă, mai ales că frumoasa, graţioasa şi bogata Eliza Seceleanu şi-l dorea de bărbat. Dar, pentru că există un «dar», avocatul Petre Stănescu era bolnav de tuberculoză. Boală gravă, incurabilă pentru vremea respectivă. Familia influentului om de afaceri Seceleanu s-a opus din răsputeri acestui mariaj. Toate argumentele părinţilor, printre care şi acela că va rămâne văduvă foarte curând, au pălit în faţa iubirii. Nici ameninţările cu dezmoştenirea n-au avut efect! În 1903, cei doi îndrăgostiţi se căsătoresc.
   Fericirea lor, conform previziunilor, va fi de scurtă durată. În 1905, ireparabilul se produce. Petre Stănescu moare, răpus de tuberculoză, în braţele tinerei şi iubitoarei sale soţii. Preţ de doi ani, Eliza Stănescu caută sculptorul căruia să-i încredinţeze realizarea monumentului funerar întru eternizarea soţului dispărut. Căutările se dovedesc infructuoase. Totuşi, prin pictorul Ştefan Popescu, originar din Năienii Buzăului, care studiase la Paris, reuşeşte să intre în contact cu Constantin Brâncuşi. În primăvara lui 1907, îndurerata femeie pune piciorul în atelierul, mai mult decât modest, din Paris, al sculptorului din Hobiţa. Acesta e cucerit de frumuseţea, dar şi de hotărârea femeii. După discuţii şi tatonări reciproce, se semnează contractul pentru două lucrări: 1. O figură alegorică; 2. Bustul cu braţe. Suma convenită drept onorariu era fixată la 7.500 de lei «plătită la epoci fixate!»”, scrie Nicolae Peneş în volumul „Oraşul cu statui furate“.
Bustul n-a ieşit cu „braţe“, aşa cum se specifica în contract
   Marele Brâncuşi avea să se mute la Buzău în perioada 26 mai-29 iunie 1914 pentru a realiza comanda, perioadă în care a locuit în casa familiei Seceleanu de pe strada Dobrogei, unde astăzi se află sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean.
   „Maniera în care era concepută «Rugăciunea» uimeşte şi consternează, în egală măsură, lumea artistică! După puţin timp, «gorjeanul» termină şi bustul avocatului Petre Stănescu. Bustul realizat nu era după fotografiile decedatului, cât după «modelul viu» din atelierul sculptorului, care nu era altcineva decât fratele avocatului răpus de tuberculoză, Justin Stănescu, aflat în acea perioadă la studii la Paris.
   Bustul lui Petre Stănescu nu a ieşit cu «braţe», aşa cum se specifica în contract! Dimpotrivă, sculptorul l-a gândit cu gât de «vioară» uşor asimetric, ridicat pe un soclu înalt. În 1914, adică după 7 ani de la încheierea contractului, cele două piese vor poposi la Buzău.
   Frumoasa Eliza se măritase între timp (viaţa merge înainte, nu?). Rudele actualului soţ, Popovici, detestă, pur şi simplu, opera brâncuşiană. Împotriva furtunii declanşate în jurul «femeii goale» din Cimitirul «Dumbrava», spre cinstea ei, Eliza este de acord cu ceea ce făcuse sculptorul. «Sfântul din Montparnasse» soseşte la Buzău, unde va sta două săptămâni, timp în care se duce la pietrarii din Ciuta-Buzăului (satul cioplitorilor celebrei Tabere de sculptură Măgura), unde va ciopli, împreună cu aceştia, cele două socluri, pe care le va monta în cimitir. La începutul lunii iunie 1914, complexul «Rugăciunea» putea fi admirat pe aleea din dreapta Cimitirului «Dumbrava» din Buzău”, mai precizează Nicolae Peneş.