Primarul interimar Fănică Bârlă este sigur că Partidul Social Democrat va câştiga, şi în acest an, alegerile pentru Palatul Comunal, însă nu se arată convins că propunerea de candidat a liderului organizaţiei, deputatul Marcel Ciolacu, va fi alegerea PSD Buzău. Bârlă a precizat, luni, imediat după ce Consiliul Local l-a desemnat drept înlocuitor al lui Constantin Boşcodeală, că omul de afaceri Constantin Toma este doar unul dintre candidaţii din competiţia internă din PSD pentru a fi nominalizat candidat al partidului pentru Primărie, preferatul său fiind, însă, altul: medicul Victor Ioniţă, consilier local şi naş al fostului primar.
„Domnul Constantin Toma este unul dintre candidaţii din interiorul partidului la a fi nominalizat drept candidat PSD. Ştiu că mai sunt şi alte înscrieri; eu îl susţin pe Victor Ioniţă, care este o problemă personală a mea. Nu am spus că domnul Toma nu ar fi un candidat bun. Nu este o bătălie, nu este o dispută între colegi de partid, este doar o competiţie internă, ceea ce face bine; democraţia presupune o competiţie, nu un război”, a spus Bârlă, care şi-a motivat şi opţiunea de a rămâne, în următorii patru ani, vioara a doua în Primărie, dar pentru Victor Ioniţă: „Având în vedere imaginea bună pe care o are doctorul Ioniţă, atât din punct de vedere profesional, foarte aproape de oameni, el salvează foarte mulţi oameni – şi la propriu şi la figurat -, cu experienţa pe care am considerat-o, o candidatură a mea ar fi mai nepotrivită pentru PSD şi aş fi mult mai util în a-l ajuta în administraţia publică locală în care sunt de câţiva ani de zile şi am o oarecare expertiză. Am considerat că această formulă este cea mai bună pentru PSD, pentru că toată lumea spune, şi aud în jurul meu, că vrea schimbare. Toată lumea vorbeşte, însă eu sunt cel care dovedesc că vreau schimbare”.
Astăzi, în cadrul unei şedinţe a Biroului Judeţean lărgit s-ar putea tranşa subiectul candidatului PSD la funcţia de primar, cu sau fără încă un sondaj de opinie, reclamat cu insistenţă de gruparea rămasă fidelă intereselor fostului primar Constantin Boşcodeală, al cărei vârf de lance se arată interimarul Fănică Bârlă. Până atunci, însă, ziua de 8 Martie le-a permis reprezentanţilor taberelor beligerante să „iasă în lume” pentru a oferi flori buzoiencelor care au trecut prin Piaţa Dacia şi prin Piaţa Centrală.
Astfel, primarul interimar Fănică Bârlă, dar fără aspirantul Victor Ioniţă, a ieşit în Piaţa Dacia – nu mai departe, ca să nu scape din ochi, iarăşi, Skoda Primăriei -, însoţit de vicele Alexandru Dunel şi de un grup de tineri social-democraţi. De partea cealaltă, candidatul susţinut de Marcel Ciolacu, omul de afaceri Constantin Toma, s-a aflat în Piaţa Centrală, însoţit de preşedintele executiv al PSD Buzău, Petre Emanoil Neagu, preşedinte al Consiliului Judeţean, şi de adjunctul acestuia pe linie administrativă, vicele Adrian Petre.