Cum a încercat prim-vicepreședintele Teodor Atanasiu să instaleze o nouă conducere la PNL Buzău

   Ședință tensionată, marți după-amiază, la sediul Parti­dului Național Liberal, desfă­șurată sub conducerea prim-vicepreședintelui PNL Teodor Atanasiu; oficial, el a venit la Buzău în calitate de coordonator al organizației liberale pe perioada celor două campanii electorale din acest an, însă intenția nedeclarată a prezenței sale alături de membrii Comi­tetului Executiv Județean a fost aceea de a instala un nou președinte, în persoana fostului președinte al PSD Buzău Ion Vasile, ex-senator și prefect social-democrat. Liberalii buzoieni au avut surpriza să constate că Atanasiu a venit la ședință însoțit de acesta, dar și de doi parlamentari buzoieni: senatorul UNPR Constantin Popa și deputatul PSD Adrian Mocanu.

Varianta oficială

   Prim-vicepreședintele Partidului Național Liberal Teo­dor Atanasiu a venit, marți, la Buzău, pentru a se întâlni cu membrii Biroului Executiv Județean, în calitate de coordonator al activității acestei organizații pe perioada celor două campanii electorale din anul 2016. El a precizat, la o conferință de presă pe care a susținut-o la finalul ședinței, că vizitele sale la Buzău vor fi foarte dese: „În perioada de campanie 2016 voi veni mai des la Buzău, să coordonez activitatea organizației, așa că o să mă vedeți mai des în perioada următoare alături de colegii din Buzău. Am venit la Buzău pentru prima întâlnire în această calitate, pentru a discuta cu conducerea partidului despre cele mai bune măsuri pe care să le luăm, astfel încât să putem câștiga alegerile, atât la Primăria municipiului Bu­zău, cât și la Consiliul Jude­țean. Sunt două obiective importante pe care noi ni le-am propus, obiective care păreau puțin realizabile în urmă cu câteva săptămâni și care  astăzi par foarte realizabile. Tocmai din acest motiv, cred că era firesc ca  un județ de însemnătatea Buzăului să aibă un prim-vicepreședinte care să se ocupe coordonarea acestei activități“, a spus Ata­nasiu.

   Alături de el, la ședința de la PNL Buzău au participat fostul senator Ion Vasile, ex-președinte al PSD Buzău și fost prefect social-democrat de Buzău, deputatul PSD Adrian Mocanu și senatorul UNPR Constantin Popa. Atanasiu a precizat că el este cel care i-a inviat pe cei trei, cărora le-a propus să se alăture demersului liberalilor buzoieni de a-și adjudeca Primăria muncipiului și șefia Consiliului Jude­țean: „Am avut invitați la șe­dința noastră și ne-membri ai Partidului Național Liberal, cred că dumneavostră ați observat, la intrare și la ieșire, pe doi dintre parlamentarii județului, pe care eu i-am invitat la această întâlnire, pentru a-i ruga să ni se alăture în acest demers. Dacă o vor face sau nu, o vor decide în urmă­toarele zile, și noi, bineînțeles, tot în următoarele zile, dacă vor decide să ni se alăture, vom decide care va fi poziția lor în echipa noastră. Despre asta a fost vorba, voi veni și săptămâna viitoare, voi veni și săptămânile următoare, astfel încât să găsim cele mai bune maniere de lucru ca să câști­găm Buzăul“, a precizat prim-vicepreședintele liberal.

   Precizând că senatorul PSD Victor Mocanu nu a fost in­vitat la întâlnirea de marți, Teodor Atansiu a vorbit și des­pre posibila venire în PNL a fostului senator Ion Vasile: „Nu este prima dată când dom­nul Ion Vasile vine alături de noi; pe vremea când doream președinția Consiliului Jude­țean, pe care am și obținut-o, domnul Ion Vasile a făcut par­te din staff-ul pentru Consiliul Județean. Dacă conducerea par­tidului va decide ca domnul Ion Vasile să aibă o funcție în organizație, va avea, dacă nu, nu“.

   Oricum, orice fel de decizie legată de conducerea organizației PNL Buzău va fi luată de Biroul Permanent Național, a mai spus Teodor Atanasiu: „Nu am desemnat niciun candidat astăzi, am discutat des­pre strategii de abordare a campaniei, în săptămânile ur­mătoare discutăm despre candidați (…) Deoarece PSD este astăzi cu un picior în groapă, primarul municipiului a suferit o condamnare de trei ani de zile, principalul vector de ima­gine al PSD a dispărut, cred că unii ar trebui să-și îndrepte atenția de la un partid corupt la un partid curat (…) Conform Statutului partidului, absolut toate funcțiile de conducere de la un anumit nivel sunt stabilite de conducerea superi­oară. Se va ține cont de pă­rerea membrilor, avem o di­ver­sitate de opinii, dar important este ca, după ce se cristalizează o decizie, toată lumea să fie de acord. În politică, deciziile sunt pe termen scurt și mediu, niciodată pe termen lung; viața politică, mai ales în România, cunoaște o dinamică și o efervescență deosebită, așa că este greu să iei o decizie pe termen lung“, a mai spus Teodor Atanasiu.

   Răspunzând unei întrebări legate de absența deputatului PNL de Buzău Cezar Preda de la întâlnirea de marți, prim-vicepreședintele liberal a precizat: „Domnul Cezar Preda nu mai este membru la PNL Buzău, nu are nicio funcție, este membru la București“

Mai puțin oficial, însă…

… trebuie să spunem că întâlnirea de marți de la sediul PNL a fost, din punctul de vedere al reprezentantului Centrului, un eșec. Aceasta și pentru că Atanasiu a săvârșit, cel puțin din punctul de vedere al celor prezenți la ședință, o eroare de strategie: nu a discutat întâi cu membrii Biroului Executiv Județean posibila înregimentare a celor trei în partid și cooptarea lor în structura județeană de conducere, ci s-a prezentat direct cu ei la braț. Reacția liberalilor pre­zenți, marți, în sediul de vizavi de Palatul Comunal a fost una cât se pare de nefavorabilă intenției conducerii centrale, aceasta ca să ne exprimăm în termeni delicați. Astfel că Teodor Atanasiu s-a întors la București cu misiunea ne­înde­plinită, pasând responsabilitatea unei eventuale numiri de președinte unic și a cooptării în partid a celor trei pe seama Biroului Permanent Național care, cel mai probabil luni, va lua o decizie în ceea ce privește organizația buzoiană, ocazie cu care ar putea fi validat și candidatul PNL la Primărie.

Ciolacu își freacă mâinile

   De o după-amiază fericită a avut parte, marți, liderul PSD Buzău, deputatul Marcel Ciolacu. După ce instanța de judecată de la Curtea de Apel Bra­șov i-a dat de veste că scaunul de șef peste social-democrații buzoieni – despre care spunea că-l ține cald pentru Constantin Boșcodeală până când acesta își va rezolva proble­mele din Justiție – rămâne fără pretendent cel puțin cinci ani, un al doilea eveniment i-a dat semne că-l va scuti de durerile de cap și de complicațiile exclu­derii din partid a doi parlamentari. Chiar dacă la întâl­nirea cu liberalii a participat doar deputatul Adrian Moca­nu, el nu a scăpat ocazia să în­cer­ce să împuște doi iepuri dintr-un foc, acuzându-l de tră­dare și pe senatorul Victor Mocanu.

   „Acum o săptămână vă spuneam că familia Mocanu se mută la PNL. Aveți dovada. PSD nu poate decât să răsufle ușurat că a scăpat de ei. Familia Mocanu a făcut ce știe mai bine: să promită orice și oricât pentru a-și menține funcțiile. Mai grav mi se pare faptul că, în cadrul aceleași ședințe în care au fost primiți Mocanii la PNL, Teodor Ata­nasiu a început să numească prefecți, mâine (ieri, n.r.) anunțându-se schimbarea prefectului județului Buzău.

   Nu-mi rămâne decât să mă întreb cât de tehnocrat este guvernul Cioloș, dacă PNL numește prefecții în teritoriu, la un sediu de partid?!“, a scris Ciolacu pe Facebook, ne­omițând să dea o palmă peste ceafă și Guvernului.

Tot Cezar Preda?

   Bineînțeles că, în toată această poveste, s-au găsit voci, atât pe plan local, cât și central, care au încercat să pună această mișcare pe spatele deputatului Cezar Preda, care s-a retras de două săptămâni de la conducerea organizației județene. Suntem curioși să vedem cât timp va trebui să treacă de la retragerea acestuia din politica buzoiană până când pesediștii din afara și din interiorul Partidului Național Liberal vor înceta cu această practică.