• Cea mai tare competiție din județ are loc la Baza Sportivă Maxi Sport
În premieră, una din cele mai cunoscute competiții de minifotbal din țară va fi organizată în Buzău, la baza Maxi Sport, aflată în spatele Sălii Sporturilor „Romeo Iamandi“. Întrecerea, dedicată în exclusivitate amatorilor, este organizată de AECTS Buzăul Sportiv și Maxi Sport, cu sprijinul Direcției Județene pentru Tineret și Sport și al Asociației Județene de Fotbal Buzău, sub egida Asociației „Liga Prieteniei pentru Educație“.
Show de divertisment
Liga Prieteniei nu este doar un campionat de fotbal, ci un show de divertisment! Proiectul este conceput sub forma a trei competiții, SuperCupa, Cupa Ligii și Liga, și continuă cu petreceri la început și final de sezon, precum și cu turnee în țară și internaționale. Liga Prieteniei este un proiect social, destinat jucătorilor amatori de fotbal, care se desfășoară sub sloganul „Fair Play și Respect înainte de performanță“. Echipele participante în cadrul Campionatului „Liga Prieteniei“ Buzău vor lua parte efectiv la trei competiții: campionatul, care se desfășoară în sistem fiecare cu fiecare, cupa, în sistem eliminatoriu și supercupa, care va pune față în față câștigătoarea cupei și a campionatului, toate trei fiind dotate cu premii substanțiale.
Liga Prieteniei debutează la Buzău cu Cupa, a doua competiție ca importanță la nivelul fiecărui județ din cele în care se desfășoară întreceri sub egida Asociației „Liga Prieteniei pentru educație“. Înscrierea în competiție este gratuită, iar primul meci disputat este de asemenea gratuit. În faza sferturilor de finală se percepe o taxă de 50 de lei/ echipă/ meci, în faza semifinalelor 100 lei/ echipă/ meci, iar în finala mare, câte 150 lei/ echipă/ meci. Fiecare echipă va achiziționa, la începutul turneului, „Dosarul Participantului“. Acesta costă 30 lei, cuprinde informații despre propria echipă, documentele necesare înscrierii și participării în competiție alături de regulament, calendarul competițional și ofertele pentru turneele naționale și internaționale. Tot în „Dosarul Participantului“ veți găsi ofertele partenerilor noștri care vă permit achiziționarea de echipament sportiv la preț redus și alte produse personalizate – steaguri, fulare, fanioane, căni, postere ș.a.m.d. La finalul Cupei Ligii Prieteniei Buzău, ediția 2016, fiecare echipă va primi un poster cu fotografia de grup, indiferent de faza în care aceasta ajunge. Înscrierile se fac la numărul de telefon 0765.697.212 și la sediul organizatorilor, precum și la baza sportivă Maxi Sport – situată în spatele Sălii Sporturilor „Romeo Iamandi“. Confirmarea participării în competiție se face după achiziționarea „Dosarului Participantului“ și depunerea documentelor de înscriere. Nu au drept de participare în competiție jucătorii legitimați în cadrul primelor trei ligi de fotbal din țară.
Subvenții pentru echipele participante
Echipele participante în cadrul competițiilor desfășurate sub egida Ligii Prieteniei beneficiază de o sumedenie de reduceri și facilități. Spre exemplu, membrii formațiilor își pot achiziționa echipament sportiv inscripționat la cele mai bune prețuri din țară sau produse personalizate cu logo/numele echipei, precum fanioane, steaguri, eșarfe, fulare și altele. Pe lângă toate acestea, câștigătoarele competițiilor au subvenții pentru turneele internaționale și naționale. La turneul din Albena, care va avea loc anul acesta în luna septembrie, membrii câștigătoarelor pot participa achitând doar 40 de euro/ jucător pentru trei zile de cazare/două nopți, iar componenții celorlalte echipe la tarife cuprinse între 60 și 70 de euro. Ediția 2016 a Ligii Prieteniei din Albena va aduna la start cel puțin 16 echipe din toate colțurile țării, alături de alte reprezentante din țara vecină.
Atenție! Se filmează…
Liga Prieteniei se distinge prin atenția sporită a mass-media acordată jucătorilor și echipelor participante prin parteneriatele pe care aceasta le are cu diferite instituții de profil. Toate meciurile, indiferent de județul în care se desfășoară Liga Prieteniei, sunt înregistrate video, iar ulterior rezumatul partidelor este uploadat pe contul oficial de YouTube al competiției. Mai mult, la capătul fiecărei partide, echipele au obligația de a trimite un reprezentant – căpitanul, managerul sau un jucător – în zona mixtă pentru interviuri. În unele județe din țară sunt emisiuni TV dedicate întrecerii, precum „Recursul Etapei“.
Aceleași condiții se aplică și pentru campionatul care va avea loc la Buzău. Săptămânal, în fiecare miercuri, atât pe site-ul buzaulsportiv.ro, cât și în ediția printată care însoțește în fiecare miercuri cotidianul OPINIA vor fi prezente casetele tehnice ale meciurilor însoțite de cel puțin un articol ilustrat din cadrul etapei.
În Cupa Ligii Prieteniei Buzău, ediția 2016 toate echipele participante vor primi fotografia de grup a echipei în dimensiune A4, indiferent de faza în care acestea sunt eliminate. Patru dintre meciurile competiției vor fi disponibile online, înregistrate integral, cu grafica specifică competițiilor sportive și comentate. Totodată, interviurile și fotografiile din cadrul jocurilor vor fi disponibile pe canalele de socializare ale organizatorilor.
Turnee naționale și internaționale
Organizată inițial doar în București, Liga Prieteniei a cunoscut o ascensiune uimitoare în ultimii ani. În Capitală sunt aproximativ 100 de echipe care iau parte în cadrul celor trei ligi bucureștene. Întrecerea mai este prezentă în județe precum Sibiu, Vâlcea, Brașov sau Giurgiu. Anual, câștigătoarele campioantelor județene se reunesc în cadrul a două competiții de amploare. Prima dintre ele este destinată strict campioanelor din fiecare județ – Campionatul Național, iar a doua beneficiază de prezența altor formații de minifotbal din străinătate. Spre exemplu, faza națională din acest an va avea loc la București, acolo unde taxa de participare este în valoare de 100 de euro per echipă, fără cazare și masă, iar întrecerea internațională, denumită Campionatul European, are loc la Râmnicu Vâlcea, acolo unde vor fi prezente formații din Germania, Bulgaria, Ucraina și Replublica Moldova, iar taxa de meci este de 100 lei, participanții având parte de tarife speciale pentru cazare și masă. În afară de cele două competiții din țară, anual are loc în stațiunea Albena – Bulgaria, un turneu la care participanții campionatelor județene pot lua parte având tarife preferențiale, alături de mai multe echipe din Europa de Est.
Contract cu participanții
Laurențiu Modoran, fondatorul competiției, ne-a dezvăluit câteva din secretele care au făcut ca „Liga Prieteniei“ să depășească în județele în care se desfășoară campionatele locale care au loc sub egida Federației Române de Minifotbal: „În mod cert, unul dintre secretele acestei întreceri îl reprezintă contractul pe care îl semnăm cu fiecare participant. În acesta ne asumăm toate premiile și obligațiile pe care le avem față de aceștia, precum mediatizare, organizare cât mai bună, o comunicare eficientă și alte aspecte conexe. În schimb, participanții au și ei obligațiile lor: de a avea un comportament sportiv exemplar, de a nu periclita întrecerea prin absența de la meciuri și așa mai departe. Așa cum sunt consecințe legale față de noi dacă nu respectăm contractul, așa se întâmplă și fața de aceștia“. Liga Prieteniei este singura competiție de minifotbal din țară care pune accent atât pe educarea participanților, cât și pe dezvoltarea sportului de masă. Totodată, jucătorii echipelor participante sunt scutiți de taxe de legitimare, transfer sau altele similare.