Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) organizează, la nivel naţional, în luna martie, 171 de programe de formare profesională.
Prin intermediul acestora, se vor putea instrui gratuit 3.252 de persoane. Cele mai multe locuri disponibile vizează calificări precum operator introducere, validare şi prelucrare date, lucrător în comerţ, bucătar, instalator instalaţii tehnico-sanitare şi gaze, contabil, frizer, coafor, manichiurist, pedichiurist, agent de securitate, ospătar, vânzător în unităţi de alimentaţie sau lucrător pentru structuri în construcţii.
Cei mai mulţi participanţi la cursurile de formare profesională din martie se preconizează a fi în judeţele Braşov (210 persoane), Bihor (176), Mureş (168) şi Covasna (112).
La Buzău vor fi organizate, în luna martie, trei cursuri de formare profesională pentru 76 de persoane, care se vor putea califica gratuit în meseriile de agent de securitate şi lucrător în comerţ.
Pentru buzoienii interesaţi să se instruiască pentru meseria de agent de securitate sunt disponibile 56 de locuri, iar pentru cei care optează pentru calificarea ca lucrător în comerţ, 20 de locuri.