Obiectivele majore urmărite de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău în anul 2015, respectiv creşterea gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni, prevenirea şi combaterea infracţionalităţii organizate şi transfrontaliere, asigurarea climatului de legalitate a mediului de afaceri şi asigurarea resurselor umane şi a mijloacelor necesare dezvoltării şi menţinerii capacităţii operaţionale, rămân valabile şi în 2016.
Activitatea de prevenire va fi în continuare orientată pentru asigurarea unui sistem integrat bazat pe atragerea de parteneri şi apropierea de comunitate, cunoscând în 2015 o evoluţie constantă din punct de vedere calitativ.
Spre exemplu, anul trecut, pe raza judeţului Buzău nu au fost sesizate fapte stradale cu grad de pericol social ridicat sau cu impact deosebit asupra membrilor comunităţii, majoritatea faptelor comise fiind din categoria celor de subzistenţă. Referitor la criminalitatea stradală în anul 2015 au fost sesizate cu 1,8% mai puţine fapte, comparativ cu perioada similară anului trecut.
Astfel, pe genuri de fapte au scăzut tâlhăriile cu 2,63%, iar infracţiunile de furt sesizate au scăzut cu 1%. ,,Anul 2015 reprezintă o etapă de consolidare a rezultatelor pe care Poliţia Română, împreună cu partenerii săi, le-a obţinut în ultimii ani. Este pentru al patrulea an consecutiv în care criminalitatea din România este în scădere. A fost înregistrat cel mai mic nivel de criminalitate sesizată din ultimii opt ani. Criminalitatea stradală a scăzut pentru al treilea an consecutiv şi înregistrează cea mai mică valoare din ultimii zece ani, iar criminalitatea de mare violenţă a fost menţinută la cote reduse, respectiv 0,2% din totalul infracţiunilor, înregistrând cele mai mici valori din ultimii opt ani”, a precizat ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, la şedinţa de evaluare a activităţii Inspectoratului General al Poliţiei Române pe anul 2015. Totodată, acesta a menţionat că acest trend al scăderii infracţionalităţii se păstrează şi în acest an.