„Nu ucideţi bucuriile” este una dintre cele mai bune cărţi semnate până acum de Dumitru K. Negoiţă. Pentru Dumitru K. Negoiţă, literatura are rolul unui balsam de suflet, cu care – în clipele tot mai puţine, de care omul modern încă se mai poate bucura, în acest secol al ciberneticii -, autorul îşi oblojeşte grijuliu nostalgiile, nu care cumva acestea să se erodeze şi să se piardă în neantul caracteristic efemerităţii umane.
Veţi găsi în cartea sa un fel de istorie în vers alb, sublime, dar şi sarcastice evocări, ale unui trecut personal, precum şi anumite repere colective, care au făcut, la un moment dat, parte din viaţa acestui condeier cu o vădită experienţă de viaţă, cum se spune. Fireşte, aşa cum stă în firea sa bonomă, într-o viziune proprie, caracteristică fiinţelor cu o bunătate nativă, demne de amintit nu sunt decât lucrurile care nu trebuie ucise, bucuriile, în cazul de faţă. Când Dumitru K. Negoiţă rememorează şi unele aspecte mai triste, cele mai multe trăgându-şi seva din comunitatea în care a vieţuit, peste versuri se aşează o tonalitate elegiacă, nostalgia denotând raţiuni morale.
O carte care se citeşte cu plăcere, convingătoare printr-o evidentă tentă euristică şi printr-un cert talent prozo-poematic în liniştea unei augure conştiinţe de sine. Iată un simplu şi admirabil autoportret al autorului, desfăşurat sub forma unui poem-monolog: „Cine sunt?/ Sunt cel care, de la nouă ani/Am împachetat zâmbetul Într-un bulgăre de vis/ Cu gândul la povara numelui./ El, bunicul/ a luptat pentru ţară şi…Unire/ Întorcându-i-se acasă/ Doar numele pe-o cruce/Cine sunt?/ Purtătorul amintirilor tatălui meu/ Luptător şi el/Medaliat în celălalt război./Ce am fost…/ Iacă!/Un om/ Care a fluierat înainte de 1989/ Nu în Biserică./Pe stadioanele de fotbal din judeţul Buzău./Cine sunt?/ Cândva /Un locuitor din Comuna pierdută/Şi-a Mănăstirii Cârnu./ Cel care în 1978/ Trimitea la
Dumitru K. Negoiţă cultivă elocinţa, beatitudinea, simplitatea vieţii de zi cu zi. E greu să combaţi asemenea concepţie de(spre) viaţă. Poetul nu vrea să fie genial, e mulţumit că a scris nişte cărţi, că are flori la geam, că iubeşte tradiţiile, gândeşte pozitiv şi îşi admiră necondiţionat, dar motivat, toţi înaintaşii. Dumitru Negoiţă este şi fondatorul revistei lunare de cultură istorică, turism şi tradiţii „Uscând o lacrimă”, publicaţie aflată în cel de-al patrulea an de apariţie neîntreruptă, culmea, prin eforturile financiare proprii ale acestui admirabil om. Dincolo de toate calităţile sale, personal, îi admir sincer tenacitatea şi hărnicia. Două lucruri care sunt motivante pentru toţi ceea ce îl cunosc cu adevărat pe autorul cărţii-strigăt: „Nu ucideţi bucuriile”!..