• Handbalistele buzoiene rămân pe primul loc și după meciul cu Neptun
De ziua îndrăgostiților, handbalistele de la Buzău au sărbătorit… a XIII-a victorie a sezonului. Handbal Municipal s-a impus în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi“, cu 27 la 23 în fața celor de la Neptun Constanța. Buzoiencele și-au revenit în repriza secundă, după ce la pauză erau conduse cu 14 la 10 și se mențin pe prima treaptă a ierarhiei în Divizia A.
Echipa locală de handbal feminin a izbutit să obțină a XIII-a victorie din sezonul curent al Diviziei A sâmbătă, în compania formației Neptun Constanța. Formația oaspete a încheiat prima repriză în avantaj, conducând cu 14 la 10, însă jucătoarele pregătite de Romeo Ilie și-au revenit în partea secundă, reușind să câștige cu 27 la 23.
Noroc cu Anca Lipan
„După o pauză lungă și reintrarea jucătoarelor accidentate, soarta meciului era cu două tăișuri. Puteam intra mai repede în joc sau puteam intra mai greu, așa cum s-a și întâmplat. Ele au tratat jocul cu superficialitate știind evoluția din tur, deși le-am avertizat că nu mai este aceeași echipă și că acum joacă altceva. Așa se face că în prima repriză nu prea ne-a ieșit nimic, asta pentru că ne-am grăbit și am tratat cu ușurință finalizările. Noroc cu repriza a doua, când ne-am mai așezat în teren și a intrat și Anca Lipan care le-a dat încredere. Așa am trecut la conducerea jocului. În mod normal, Anca nu trebuia să joace dacă jocul ar fi decurs normal. Ea ar mai fi trebuit să stea o etapă sau două, să poată să își revină complet. Lipan a avut un plus de luciditate și încredere și asta s-a răsfrânt asupra echipei. În rest, nu prea am pe cine remarca la un așa joc“, a declarat antrenorul Romeo Ilie.
Pe primul loc, la diferență de trei puncte de locul II
Tehnicianul consideră că, buzoiencele nu au știut să profite de punctele slabe ale echipei din Constanța și asta era să le coste.
„Echipa din Constanța este o echipă incomodă dacă îi dai aer. Punctul lor nevralgic este replierea și acolo trebuia să forțăm noi în a doua repriză, faza a doua și contraatacul. Noi nu am făcut-o. Dacă o făceam, se rupea jocul din prima repriză și meciul decurgea cu totul altfel“, a mai declarat Romeo Ilie.
În ciuda victoriei, Romeo Ilie, antrenorul echipei din Buzău, s-a arătat dezamăgit de evoluția jucătoarelor sale din prima repriză. În partea secundă și-a făcut apariția în teren Anca Lipan Ionescu, decisivă în opinia antrenorului din Buzău în ecuația victoriei. HM Buzău rămâne, în continuare, pe prima poziție a clasamentului primei serii din liga secundă de handbal feminin, cu 40 de puncte, cu trei mai multe decât ocupanta locului secund Danubius Galați, dar și cu un meci mai mult decât gălățencele. Etapa viitoare, buzoiencele se vor deplasa la București pentru jocul cu formația CSM 2 din localitate.